Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri • Stiri • Stiri -

Știri externe

Papa în Columbia
"Va fi o călătorie spirituală, pentru a reanima speranța și reevanghelizarea unei țări de tradiție catolică care însă trăiește o formă de dezintegrare a valorilor care sunt importante pentru a trăi credința". Așa a fost caracterizată călătoria apostolică în Columbia pe care o va face papa Francisc între 6 și 11 septembrie. Programul include la Bogotá întâlnirea cu autoritățile, vizita la președintele Columbiei și întâlnirea cu episcopii țării, urmate de întâlnirea de rugăciune pentru reconciliere națională; la Medellin, Liturghie și întâlnire cu preoții, persoanele consacrate, seminariștii și rudele lor; la Cartagena, binecuvântarea pietrei de temelie a casei pentru cei fără adăpost și a Operei "Talitha qum".

Noi cardinali
Jean Zerbo (Mali), Juan José Omella (Spania), Anders Arborelius, OCD (Suedia), Louis-Marie Ling Mangkhanekhoun (Laos) și Gregorio Rosa Chávez (Salvador) sunt cei cinci noi cardinali creați miercuri, 28 iunie, în bazilica vaticană, în consistoriul ordinar public ținut de Sfântul Părinte Francisc. Colegiul cardinalilor are acum 220 de cardinali, dintre care cardinali electori sunt 121.

O nouă cercetare
Articolul "Noi evidențe biologice relevate de studii de rezoluție atomică asupra giulgiului din Torino", publicat în luna iulie într-o revistă științifică americană, demonstrează - afirmă profesorul Giulio Fanti de la Universitatea din Padova - "că particulele observate, prin dimensiune, tip și distribuire, nu pot să fie falsuri realizate de-a lungul secolelor pe țesutul giulgiului". Rezultă că giulgiul din Torino, pânza de lână care, conform unei tradiții antice, a înfășat trupul lui Isus după răstignire, a venit efectiv în contact cu sângele unui bărbat mort pentru că a suferit multe traume grave.

Fost purtător de cuvânt
"Inteligența, eleganța și capacitatea sa de relații", la care se adăugau "o foarte bună cunoaștere a limbilor și o adevărată genialitate în a prezenta știri și conținuturi informative în formă strălucitoare, atrăgătoare și concisă", astfel l-a caracterizat pr. Federico Lombardi pe Joaquín Navarro Valls, istoricul purtător de cuvânt al lui Ioan Paul al II-lea între anii 1984 și 2006, care a trecut la Domnul la 5 iulie, la vârsta de 80 de ani, după o lungă boală. Lui Navarro i-a urmat pr. Federico Lombardi, între anii 2006 și 2016, misiunea de director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun fiind în prezent exercitată de Greg Burke.

Martir lituanian
Arhiepiscopul Teofil Matulionis, martir lituanian, a fost beatificat la 25 iunie. A fost arestat în anii 1923, 1929 și 1946, executând zece ani de lagăr de concentrare în Siberia. A murit la 20 august 1962. Existând suspiciunea că a murit în urma unei intoxicări, rămășițele pământești au fost exhumate și în trup au fost găsite urme de otrăvire cu plumb. Liturghia de beatificare a fost celebrată la Vilnius, în prezența a mii de credincioși, mai ales tineri care sărbătoreau Ziua Națională. Ca reprezentant al papei a fost cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.

A murit cardinalul Meisner
Cardinalul german Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln, a murit la vârsta de 83 de ani, miercuri, 5 iulie. A fost preot din anul 1962, episcop din anul 1975, cardinal din anul 1983 și arhiepiscop de Köln din 1988 până în 2014. La invitația PS Petru Gherghel, a vizitat Dieceza de Iași în perioada 3-10 august 2015. Episcopul de Iași a trimis o scrisoare de condoleanțe. La funeraliile din 15 iulie, pr. Alois Fechet a reprezentat Conferința Episcopilor din România.

Pelerini în Moldova
Un grup de 30 de pelerini, membri ACA din Roman, Adjudeni, Piatra Neamț și Bacău, împreună cu părintele paroh Pavel Chelaru, au făcut un pelerinaj în Republica Moldova, în perioada 16-19 iunie. Călăuziți de pr. Mihai Balan de la Chișinău, pelerinii au vizitat diferite proiecte sociale pentru copii și vârstnici; mănăstirile Hâncu și Căpriana; Orheiul Vechi; biserica romano-catolică din Bălți, crama din Cricova și cetatea lui Ștefan cel Mare din Soroca. La catedrala romano-catolică din Chișinău, pelerinii s-au întâlnit cu PS Anton Coșa.

Rolul Bisericii
Despre rolul Bisericii, în particular al conferințelor episcopale, într-o Europă marcată de un pluralism social, cultural, politic și economic, s-a discutat între 30 iunie și 3 iulie, la București, la cea de-a 45-a Întâlnire a Secretarilor Generali ai Conferințelor Episcopilor din Europa. În sesiunea de deschidere a avut o intervenție și ÎPS Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova. Oaspete a fost și reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, pr. Constantin Preda, care a transmis și salutul patriarhului Daniel. Întâlnirea din anul 2018 se va desfășura în Cipru, între 29 iunie și 2 iulie.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat