Pâinea de pe masă

Încă nu s-a stins în mine acel moment în care, ca mamă, mi-ai spus că nu e frumos să refuz să mănânc pâine şi mai ales să fac "ghiulele" din ea şi să o arunc. Multe mame numesc asta "mofturi". Când refuză să mănânce, copiii lor fac mofturi! Nu am uitat şi nu voi uita, pentru că acel moment a fost pentru mine o lecţie de viaţă.

Îţi aminteşti cum m-ai luat de mână, m-ai urcat pe bicicletă şi m-ai dus la brutărie? Nu mi-a ieşit nici acum din nări acel miros de pâine proaspătă... Ce plăcut!

L-ai rugat pe brutar să mă înveţe ce înseamnă pâinea, iar el, la rândul său, l-a rugat pe un muncitor să mă ducă cu maşina pe câmp, pe un lan de grâu. M-a dus şi mi-a vorbit despre ceea ce înseamnă a semăna, a îngriji şi a recolta grâul. M-a impresionat!

Am revenit apoi în brutărie, de unde m-a preluat din nou brutarul şi, începând din depozit, unde era grâul, şi până la rafturile cu pâine aburindă, mi-a vorbit circa două ore. Nu pot să uit entuziasmul şi interesul pe care l-a arătat faţă de mine. Până şi mama era uimită de cât suflet punea în ceea ce îmi spunea.

La final pot să spun că mi s-a făcut o lecţie completă cu titlul "Pâinea de pe masă". Şi mărturisesc că de atunci nu am mai făcut "ghiulele", nu am mai aruncat-o pe jos şi, ceea ce este cel mai important, am mâncat-o cu poftă şi - aşa cum m-a învăţat şi mama, dar şi brutarul - de fiecare dată, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că este atât de bun şi prin părinţi ne dă pâinea cea de toate zilele.

Cum sunt buni părinţii mei că lucrează ca eu să am pâine pe masă, cum e bun Dumnezeu care face să crească grâul, cum e priceput brutarul care face pâine bună, cât de atenţi şi recunoscători trebuie să fim noi, copiii, pentru pâinea pe care o avem pe masă!... (Iulian)

Prelucrare de pr. Felician Tiba