Amoris laetitia, o mână întinsă familiei
Vorbim de un document-cale, de un ABC-dar, pe care cu ocazia celei de-a cincea Întâlniri Diecezane a Familiilor, de la Bacău "Fericitul Ieremia", din ziua de 5 august, vom avea bucuria de a-l aprofunda și mai mult.
Viața de familie nu este simplă! Oricât de mult am încerca să o colorăm în romantism, să o fundamentăm pe principiile umano-creștine, ea va rămâne mereu "crucea" de purtat spre Calvarul prin care se ajunge la înviere. Este vorba despre o vocație care se descoperă, se acceptă cu maturitate și pentru care se trăiește întreaga viață.
Amoris laetitia, exortația papei Francisc de după cele două sinoade dedicate familiei, este "mâna întinsă" pe care Biserica o oferă familiei, nu neapărat spre a o salva, ci mai ales pentru a o îmbrățișa. Este documentul-prevenție, "pastila" care previne "răceala", "anemia" sau "sclerocardia" din familie.
Încă de la început, papa Francisc are grijă să spună: "Bucuria iubirii care se trăiește în familii este și bucuria Bisericii" (AL 1). Cu alte cuvinte, Biserica se bucură de familie, însă familia este cea care dă tonul bucuriei Bisericii. Biserica nu se poate bucura atât timp cât știe că în familie se suferă, când știe că membrii familiei nu au înțeles fiecare misiunea pe care a primit-o prin chemare sfântă.
Tocmai de aceea, "În lumina cuvântului", familia capătă sens, își află originea, se reîntoarce la izvoare și descoperă că soții sunt chemați la iubire, la acel tip de iubire care devine rodnică în copii, în deschiderea unuia față de celălalt și în îmbrățișarea lui, cu defecte și calități.
Papa nu ocolește nici "realitățile și provocările familiilor". El știe că familia este o instituție pământească fundamentată pe har și de aceea are nevoie să fie susținută. Biserica însă, nefiind un ONG, ajută familia să aibă "privirea îndreptată spre Isus: vocația familiei", în el, ea trebuie să vadă modelul și imboldul, spre el și de la el să plece totul. În el să fie înțeleasă și trăită "iubirea în căsătorie" și tot în el "iubirea care devine rodnică", își găsește împlinirea și scopul.
Având în vedere toate acestea și punând familia în fața misterului lui Isus, aceeași exortație fixează "câteva perspective pastorale". În acest sens nu se sfiește să vorbească despre necesitatea formării pentru viața de familie, nu doar a tinerilor logodnici, ci și a preoților, a seminariștilor, care trebuie să însoțească familia în drumul ei. Ea știe și că "a întări educația copiilor", aceștia vor învăța încă de mici că viața de familie nu e o "aventură", ci o continuă lecție de iubire, trăită în respectul față de celălalt.
A respecta însă presupune "a însoți, a discerne și a integra fragilitatea". Nimeni nu e perfect și tocmai de aceea "nimeni nu poate să fie condamnat pentru totdeauna, pentru că aceasta nu este logica evangheliei!" E nevoie de răbdare, de înțelepciune și mai ales de iubire, pentru ca tot ceea ce înseamnă "probleme" în familie să fie descoperite și vindecate, toate în lumina lui Dumnezeu, care a voit și vrea familia.
Și pentru că familia este chemată să fie deschisă spre viață, era nevoie ca Biserica să insiste și pe "spiritualitatea conjugală și familială", așa încât soții să descopere frumusețea și noblețea unirii conjugale.
Prezența dv. la întâlnirea de la Bacău, dragi familii, este importantă pentru noi și ne onorează, ne dă posibilitatea să vă slujim!
Pr. Felician Tiba