|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Pecetea credinței Există o "unitate a Duhului în legătura păcii". Și există o "unitate a trupului lui Cristos" care este Biserica. Referitor la acestea, sfântul Augustin remarcă: "Atunci când ereticii revin în Biserica Catolică și sunt alăturați comunității Duhului, pe care în afara (Bisericii) nu o aveau cu siguranță, nu este reînnoită cufundarea trupească. Deoarece chiar atunci când sunt în afară, această pecete a credinței nu este absentă; ci li se adaugă ceea ce nu poate fi oferit decât înăuntru, unitatea Duhului în legătura păcii. Acesta este motivul pentru care sacramentele trupești, pe care le transmit și le celebrează chiar și cei separați de unitatea trupului lui Cristos, pot să prezinte pecetea credinței, dar forța vie, nevăzută și spirituală a credinței nu poate rămâne în ei, la fel cum dispare simțirea dintr-un membru amputat".
Altfel spus, nu se poate trăi ca adevărat creștin având doar pecetea credinței, imprimată în suflet prin cine știe ce împrejurare. Forța vie, nevăzută și spirituală a credinței ține de prezența cu întreaga ființă în cadrul comunității bisericești. Iar dacă unii se mulțumesc doar cu această pecete, în timp ce alții lasă impresia că s-ar simți chiar deranjați de așa ceva, cu siguranță că nu niște mădulare răsfirate alcătuiesc trupul. Trebuie până și - cum se exprimă poetul - unire-n cuget și-n simțiri.
Pr. Cristian Chinez
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|