Interviu cu pr. Anton Săboanu, director al Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău

Este frumos când tinerii se lasă modelaţi

- Sunteţi director al Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău; în ce constă misiunea dv.?

Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău continuă tradiţia instituţiilor de învăţământ catolic din România. În perspectiva dezvoltării sociale, şcoala noastră asigură pregătirea pentru viaţă a tinerilor, privită ca un proces global care vizează nu numai volumul de cunoştinţe, ci în egală măsură toate capacităţile care definesc dezvoltarea integrală a personalităţii tânărului, favorizând astfel o raportare corectă la valori şi o înţelegere profundă a responsabilităţilor ce le revin în comunitatea umană. Tinerii care simt chemarea lui Dumnezeu sunt ajutaţi să cultive germenii vocaţiei, să se pregătească, printr-o formaţie religioasă deosebită şi în primul rând printr-o direcţiune spirituală adecvată, pentru a-l urma pe Cristos Răscumpărătorul cu suflet generos şi cu inima curată. Misiunea mea este de a coordona toată această activitate, atât în liceu cât şi în seminar, de a-i sprijini în devenirea lor pe aceşti tineri care ni se încredinţează şi de a-i ajuta să se formeze intelectual, uman şi spiritual.

- Cum funcţionează Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău? Câţi seminarişti sunt? Câţi profesori? Dar Liceul catolic?

Seminarul liceal şi Liceul catolic formează împreună o singură instituţie - Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" -, integrată în învăţământul de stat, şi funcţionează după legile şi normele Ministerului Educaţiei Naţionale, elevii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi elevii din sistemul de învăţământ. Colegiul are profilul teologic pentru cei de la seminar şi profilul matematică-informatică sau ştiinţe sociale, pentru cei de la liceu; ceea ce este specific sunt materiile de specialitate - ştiinţe biblice, catehism, istoria religiilor, istoria literaturii creştine, religie, spiritualitate. Aceste materii de specialitate sunt predate de cei şase preoţi din seminar, care sunt şi formatori pentru seminarişti, iar materiile de cultură generală sunt predate de cele 34 de cadre didactice, toate calificate, cu grade didactice, dintre care 22 sunt titulare în instituţia noastră. Calitatea şi profesionalismul corpului profesoral se văd în rezultatele obţinute de elevii noştri. Spre exemplu, în anul şcolar 2016-2017, dintre cei 469 de elevi - 66 de seminarişti şi 403 elevi - am avut 37 de participanţi la olimpiadele şcolare, unde au obţinut 28 de premii la faza judeţeană şi 6 premii la faza naţională; de asemenea, au fost 72 de participanţi la diferite concursuri şcolare, la care au obţinut 5 premii la faza judeţeană, 4 premii la faza interjudeţeană, 21 de premii la faza naţională şi 4 premii la faza internaţională.

Corpului profesoral i se adaugă personalul didactic auxiliar, personalul nedidactic şi cel administrativ fără de care şcoala nu ar putea să funcţioneze.

- De ce ar trebui cineva să aleagă Seminarul liceal, dar Liceul catolic?

Ştim că, în mod obişnuit, la vârsta când se optează pentru o anumită şcoală, alegerea o fac părinţii. Cei mai mulţi spun că au optat pentru instituţia noastră datorită calităţii actului didactic, rezultatelor obţinute, sistemului de valori pe care îl oferim, atmosferei din şcoală. Pe de altă parte, pentru tinerii care simt germenii vocaţiei, cred că este locul prin excelenţă unde pot verifica dacă ceea ce simt este autentic, pot avea asistenţă şi îndrumare, îşi pot dezvolta şi aprofunda credinţa, pot fi protejaţi de superficialitatea şi confuzia unei lumi desacralizate.

- Ce ar trebui să ştie un adolescent care doreşte să urmeze Seminarul liceal şi ce calităţi ar trebui să aibă?

Seminarul liceal este o şcoală aparte nu atât prin programa didactică, cât mai ales prin formarea pe care o oferă; anii de liceu nu sunt doar pentru acumularea de cunoştinţe şi informaţii, ci sunt ani de formare, de discernământ vocaţional, de aprofundare a credinţei şi a comuniunii cu Dumnezeu. Drept urmare, şi programul este adaptat acestei finalităţi, îmbinând orele de curs, de studiu, cu momentele de rugăciune, de celebrare, de direcţiune spirituală. Desigur, este şi timp liber, de joc şi recreere, există acces la mijloacele de comunicare de care tinerii sunt atât de ataşaţi, dar toate cu măsură şi echilibru. Cât priveşte calităţile celor care optează pentru seminar: aşteptăm tineri cu un fond uman bun, care au primit o educaţie frumoasă în familie, care au o anumită sensibilitate faţă de rugăciune şi sacramente, tineri deschişi, dispuşi să dea o orientare şi un sens vieţii lor, tineri dornici să descopere şi să urmeze planul lui Dumnezeu.

- Dacă un tânăr simte chemarea de a fi preot, care sunt dificultăţile pe care trebuie să le depăşească?

Societatea de astăzi, confuză, lipsită de valori şi idealuri, desacralizată, îşi pune amprenta asupra tinerilor, inclusiv asupra acelora care simt germenii chemării la sfânta preoţie; ca o consecinţă logică, fragilitatea umană este mult mai pronunţată, superficialitatea mult mai prezentă, tentaţia unei vieţi fără responsabilităţi, fără angajare, fără sacrificii este mult mai pronunţată. În aceste condiţii, un tânăr care doreşte să vină la seminar trebuie să aibă curajul să fie altfel decât ceilalţi, să meargă împotriva curentului, să nu se lase influenţat de părerile şi ironiile celor din jur, să evite toate acele lucruri care-i pot marca negativ creşterea şi maturizarea.

- Care este începutul vocaţiei dv. la preoţie şi ce vă amintiţi de preotul copilăriei dv.?

Începutul vocaţiei mele este în familia mea, în părinţii mei care au ştiut, în simplitatea lor, să mă educe, să-mi sădească în suflet dragostea şi teama faţă de Dumnezeu, care au avut grijă ca rugăciunea şi participarea la sacramente să fie o practică obişnuită. Tot ei au fost cei care au susţinut şi m-au încurajat în dorinţa mea de a merge la seminar. Lor li se adaugă preoţii care au activat în comunitatea natală, Butea. Preotul copilăriei mele, dar şi al anilor de seminar a fost părintele Alois Dămoc: lui îi datorez mult din ceea ce sunt astăzi! L-am privit, l-am admirat şi, în inocenţa mea de copil, îmi doream să fiu ca el. M-a ajutat să ajung la seminar, m-a susţinut din toate punctele de vedere, mi-a fost prieten, îndrumător, părinte, mai ales după ce tatăl meu a trecut la Domnul. Pe lângă toate acestea, vocaţia mea rămâne un mister: sunt preot pentru că Dumnezeu mi-a oferit acest mare dar.

- Care ar fi câteva lucruri frumoase pe care aţi dori să le subliniaţi din preoţie?

Preoţia este un mare dar, este frumoasă, dar este şi grea şi o mare responsabilitate. Nu pot să nu amintesc perioada atât de frumoasă şi bogată în activităţi în care am lucrat, ca vicar de Iaşi, cu tinerii. De fapt, din cei 33 de ani de preoţie, 31 am lucrat cu tinerii, am fost mereu în mijlocul lor; este frumos când tinerii ţi se deschid, au încredere, îşi pun sufletul în mâinile tale, se lasă modelaţi; chiar dacă trecerea anilor şi-a pus amprenta inevitabilă, pot spune că tinerii cu care am lucrat şi lucrez nu m-au lăsat să îmbătrânesc: fiecare generaţie care intră în seminar sau în liceu vine cu sprintul ei, cu problemele ei, cu exigenţele şi aspiraţiile ei.... Nu e frumos să o iei mereu de la capăt, să fii mereu "la zi", să contribui la devenirea atâtor tineri? Întotdeauna am privit şi privesc cu admiraţie la preoţii care au reuşit să construiască o biserică, o casă parohială... Eu nu am avut această posibilitate, cu excepţia unui an în care am continuat lucrările la biserica şi casa parohială din Paşcani, dar în 24 de ani de când coordonez activitatea Seminarului Liceal şi a Liceului Catolic mai bine de 200 de tineri, care au fost seminariştii noştri, au devenit preoţi şi peste 2.000 de tineri, care au învăţat şi s-au format la noi, sunt acum oameni împliniţi, cu o familie frumoasă, cu o profesie demnă. Aceasta este "biserica" la a cărei construcţie am contribuit şi eu. Şi ce poate fi mai frumos? Ce pot să-mi doresc mai mult?

A consemnat pr. Cornel Cadar