Inima uitată şi... voluntariatul

Este atât de puternic parfumul vacanţei cu bucuria timpului petrecut "altfel" decât în restul anului. Vara sună mai puţin clopoţelul pentru şcoală, iar ceasul unora nu-i va mai trezi cu noaptea-n cap ca să meargă la muncă. Nu doar că ziua este mai lungă, ci fiinţa noastră întreagă pare să fie scufundată într-un imens ocean de timp pe care am vrea să-l petrecem cu familia, cu prietenii, cu oamenii dragi. Acestea sunt zilele când timpul pare generos cu noi şi cu planurile noastre. Cum ne vom petrece vacanţa, concediul? Ce planuri avem pentru vara aceasta? Am inclus în planurile noastre şi o "inimă uitată"?

Există multe locuri, unele chiar foarte aproape de noi, în care trăiesc zeci de "inimi uitate": copii sau bătrâni, sănătoşi sau bolnavi, oameni pe care uneori îi vezi zâmbind, însă pe chipul lor stă cimentată tristeţea singurătăţii. Cele mai multe dintre aceste "inimi uitate" - într-o casă de copii, într-un azil de bătrâni, într-o casă părăsită, într-o familie numeroasă şi săracă etc. - nu-şi permit planuri de vacanţă, bucuria unei excursii, fericirea de a sta cu cei dragi. Ei îşi permit doar firimituri de fericire, dar şi pe acestea doar atunci când o "inimă generoasă" se apropie de ei. Nu există flăcări de fericire mai mari ca acelea care se nasc din întâlnirea unei "inimi uitate" cu o inimă generoasă. Aceste flăcări de fericire ating cerul şi devin o frumoasă ploaie de stele.

Cum ar fi să strecurăm în planurile noastre pentru timpul liber - vacanţă sau concediu! - şi câteva ore, zile în care să ne aşezăm inima lângă o "inimă uitată"? Chiar şi o vizită într-o casă de copii sau un azil de bătrâni poate însemna un câştig imens pentru viaţa noastră şi a celor vizitaţi. Ba mai mult, nu doar să ne aşezăm inima lângă ei, ci să ne suflecăm mâinile şi să muncim câteva ore sau zile pentru ei. Lucrurile mici, simple, făcute cu o inimă mare pentru şi lângă "inimile uitate" ne vor umple viaţa de fericire, ne vor umple de Cristos (cf. Mt 25,40).

Voluntariatul sau slujirea dezinteresată este izvor de har, de forţă, de fericire. Răsplata pe care o aduce voluntariatul nu se poate număra. Nu e în bani. Nici cântări. Nu e în aur. Însă se poate simţi: e iubire, acea forţă care "mişcă sori şi stele".

Pr. Laurenţiu Dăncuţă