Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Hirotoniri de preoți

Prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, vineri, 23 iunie, au fost hirotoniți preoți 13 diaconi: opt diecezani și cinci franciscani. Lor li se adaugă alți doi diaconi diecezani sfințiți în catedrala din București, joi, 29 iunie, prin impunerea mâinilor ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de București.

În vederea pregătirii pentru hirotonire, cei 15 diaconi au făcut exercițiile spirituale la Luncani: frații minori conventuali, în perioada 10-15 iunie, cu pr. Bogdan Emilian Balașcă, OFMConv., iar cei de la Seminarul diecezan, în perioada 15-21 iunie, cu pr. Iosif Iacob.

Unii dintre ei au celebrat prima sfântă Liturghie în localitatea natală duminică, 25 iunie, iar alții o vor face în duminicile următoare (2 sau 9 iulie). Începând cu 1 august vor primi din partea superiorilor numirile pentru misiunile pe care le vor avea de împlinit în slujba poporului lui Dumnezeu.

Vom reveni cu mai multe amănunte în numărul viitor al revistei. Până atunci oferim, în traducerea părintelui Mihai Pătrașcu, câteva gânduri despre Preoție exprimate de papa Francisc la întâlnirea cu preoții, persoanele consacrate și seminariștii din catedrala din Genova (27 mai 2017).

"Tu, preotule, te întâlnești cu Dumnezeu, cu Tatăl, cu Isus în Euharistie, cu credincioșii: te întâlnești. Nu există un zid care să împiedice întâlnirea; nu există o formalitate prea rigidă care să împiedice întâlnirea. De exemplu, rugăciunea: tu poți sta o oră în fața tabernacolului, dar fără a-l întâlni pe Domnul, rugându-te ca un papagal. Dar tu în felul acesta pierzi timpul! Rugăciunea: dacă tu te rogi, roagă-te și întâlnește-l pe Domnul, rămâi în tăcere, lasă-te condus de Domnul; spune un cuvânt Domnului, cere ceva. Stai în tăcere, ascultă ce spune, ce te face să auzi... Întâlnire. Și cu oamenii același lucru. Noi, preoții, știm cât suferă oamenii când vin să ne ceară un sfat sau orice altceva. «Ce este?... Da, da, dar acum nu am timp, nu...» În grabă, nu pe drum, în grabă, aceasta este diferența. Ceea ce este oprit și ceea ce merge în grabă nu se întâlnesc (...).

Faceți un efort pentru a vă înțelege, pentru a vă iubi, pentru a vă vorbi... Important este să nu bârfiți despre celălalt, ci să căutați unitatea. Și trebuie să luăm luminile, bogățiile, darurile, carismele fiecăruia. Acest lucru este important. Părinții deșertului ne învață mult despre aceasta: despre fraternitate, despre iertare, despre ajutor (...).

Un tânăr de astăzi privește și spune: «Nu, așa eu nu vreau!» Și aceasta îi împinge pe oameni afară. Apoi, este importantă convertirea pastorală și misionară. Unul dintre lucrurile pe care tinerii de astăzi îl caută mult este misionaritatea. Zelul apostolic: a vedea în mărturie și un mare zel apostolic, că unul nu trăiește pentru sine însuși, că trăiește pentru alții, că își dă viața.

Vă mulțumesc pentru viața voastră consacrată, pentru viața voastră prezbiterală. Și înainte, înainte...!"

Gabriel Iulian Cocianga

* * *

Preoții nou-sfințiți

- Pentru Dieceza de Iași: Alois Cancel (Faraoani, 01.01.1991), Liviu Marian Focioroș (Moinești, 26.08.1991), Valentin Giurgică (Gherăești, 14.02.1991), Mihail Andrei Iacob (Săbăoani "Sfântul Mihail", 01.04.1990), Ciprian Miclăuș (Valea Seacă, 08.03.1991), Iulian Năiță (Butea, 12.07.1991), Cristian Nistor (Pustiana, 14.04.1980), Iulian Sescu (Săbăoani "Sfântul Mihail", 20.06.1991).

- Pentru Arhidieceza de București: Cătălin Alexandru Mititelu (Târgu Trotuș, 08.10.1990), Robert Petrișor (București "Adormirea Maicii Domnului", 19.11.1990).

- Pentru Ordinul Fraților Minori Conventuali: Marius-Andrei Blaj (Sagna, 01.06.1989), Robert Cojoc (Berzunți, 15.11.1989), Paul-Aurel Ișciuc (Satu Nou-Rediu, 07.04.1989), Andrei Mîrț (Pildești, 26.10.1989), Mihai Percă (Săbăoani "Înălțarea Sfintei Cruci", 10.02.1988).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat