|
Fascinația chemării și exigențele ei. Tuturor responsabililor cu formarea preoțească, tuturor preoților și tuturor tinerilor diaconi candidați la ordinul prezbiteratului, pace și binecuvântare! Adresându-se participanților la Adunarea Plenară a Congregației pentru Cler chiar în prima zi a lunii iunie, luna Inimii Preasfinte - care pentru noi reprezintă momentul decisiv al absolvenților din seminarul nostru și din alte seminarii, fiindcă atunci ei se prezintă în fața episcopului pentru a-și exprima hotărârea lor definitivă în urmarea lui Cristos -, Sfântul Părinte papa Francisc, în felul său surprinzător și părintesc, a adresat celor chemați la preoție, ca și celor ce se ocupă de formarea lor, un adevărat mesaj mobilizator, ce reprezintă un program generos și hotărât pentru toți de a răspunde chemării sale de a fi astăzi păstori noi ai timpului nostru. Acest program reiese din noul ghid al formării preoțești, document de o mare importanță pentru "formarea integralității", promulgat recent de Congregația pentru Cler cu denumirea oficială de Ratio fundamentalis - adevărate norme pentru calea cea sigură și autentică a formării preoților, adică a ucenicilor misionari. Trăind în Biserica noastră locală acest moment al culegerii roadelor anilor de pregătire din întreaga perioadă de formare în seminar, ca și în cadrul academic, consider că acest cuvânt adresat de Sfântul Părinte formatorilor, responsabililor cu formarea viitorilor apostoli, reprezintă un mare dar pentru fiecare candidat la sfânta Preoție și o garanție a unui angajament spiritual și pastoral rodnic și binecuvântat, ce face din preoție un ideal apostolic și misionar. Descoperim în cuvântul Sfântului Părinte fascinația adevărată a chemării la preoție, dar și exigențele angajante pe care această slujire le comportă. Făcând referire la toți preoții, dar mai ales la voi, dragi preoți tineri care trăiți bucuria începuturilor slujirii preoțești, permiteți-mi și să vă chem, împreună cu toți cei care vă iubesc - pentru că nu trebuie să neglijăm și mai ales să uităm misiunea voastră, a fiecăruia, pe care Sfântul Părinte o trasează întregii Biserici, adică formatorilor din seminarii, preoților din parohii și mai ales celor dornici de a se bucura de o astfel de slujire -, să observați câteva căi absolut necesare și benefice pentru a învinge orice dificultate și a face rodnică această fericită alegere în a deveni și a fi preoții noi ai zilelor noastre. Parcurgând cu atenție acest cuvânt adresat Congregației pentru Cler și tuturor formatorilor ce au în Biserică o misiune așa de importantă, veți descoperi, dragi tineri, dragi candidați la sfânta Preoție, un adevărat semn de prețuire și un îndemn la o nobilă și măreață slujire și la o angajare tinerească pentru marele ideal al sfintei Preoții, de care lumea are atâta nevoie. Speranțele și așteptările Sfântului Părinte sunt și așteptările noastre, ale episcopilor și formatorilor, și cu aceste gânduri vă adresăm spre reflecție și trăire acest program de realizare a acestui ideal, propus de Sfântul Părinte în mesajul său: Cu un astfel de program trasat așa de simplu, dar profund, fiecare preot - în vârstă sau tânăr -, fiecare slujitor al altarului și al poporului va simți din plin bucuria slujirii și a dăruirii, pentru că numai așa preotul va putea fi asemenea marelui preot, Cristos, care "nu a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața pentru cei mulți" (cf. Mt 20,26-28). În aceeași ordine de idei, permiteți-mi să vă recomand și sfaturile directe adresate celor prezenți de papa Francisc cu ocazia întâlnirii sale cu preoții și cu persoanele consacrate, în cadrul vizitei sale pastorale la Genova. Această întâlnire s-a desfășurat în zilele ce au premers lunii iunie, luna iubirii Inimii Preasfinte a lui Isus și a chemării tuturor la o iubire generoasă și la o consacrare totală din partea celor aleși să fie vestitori ai aceleiași iubiri prin sfânta Preoție și consacrare. Vă încredințez, așadar, și vă propun, prin această scrisoare și prin acest mesaj al meu și al episcopului nostru auxiliar Aurel, gândurile noastre pline de prețuire și de încurajare, îmbrăcate în haina gândurilor și îndemnurilor papei Francisc. Știm că lumea de azi, care are nevoie de adevărați lideri spirituali, va putea vedea și întâlni în voi ceea ce autorul Scrisorii către Evrei spunea despre orice preot, care este chemat să fie între oameni un "alt Cristos": "Într-adevăr, orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relațiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri și jertfe pentru păcate. El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranță și în rătăcire, întrucât și el este cuprins de slăbiciune și din cauza ei trebuie să ofere [jertfe] pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. Nimeni nu-și ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca Aaron" (Evr 5,1-4). Primiți, vă rog, dragi neoprezbiteri, aceste dorințe ale papei Francisc, ale mele și ale celor ce vă prețuiesc și vă iubesc, gânduri care dorim să constituie un dar spiritual de ziua Preoției voastre. Felicitări pentru alegerea și dorința voastră de slujire, și înaintați plini de curaj în iubirea lui Cristos și a oamenilor! Iași, 23 iunie 2017, sărbătoarea Inimii Preasfinte a lui Isus. + Petru Gherghel, episcop de Iași * * * Gânduri ale Sfântului Părinte - Reflectând asupra acestor două aspecte - fascinația chemării și exigențele angajante pe care ea le comportă -, m-am gândit îndeosebi la preoții tineri, care trăiesc bucuria începuturilor slujirii și, în același timp, resimt poverile ei. Inima unui tânăr preot trăiește între entuziasmul primelor proiecte și neliniștea trudelor apostolice, în care se cufundă cu o anumită teamă, care este semn de înțelepciune. El simte profund jubilarea și forța ungerii primite, dar umerii săi încep să fie împovărați treptat de greutatea responsabilității, de numeroasele activități pastorale și de așteptările poporului lui Dumnezeu. - Cum trăiește toate acestea un preot tânăr? Ce anume poartă în inimă? De ce anume are nevoie pentru ca picioarele sale, care aleargă să ducă vestea cea bună a evangheliei, să nu paralizeze în fața fricilor și a primelor dificultăți? Pentru ca să nu aibă, să nu urmeze tentația de a se refugia în rigiditate sau de a părăsi toate și a ajunge un "rătăcit"? - Iată ce aș vrea să spun preoților tineri: voi sunteți aleși, sunteți dragi Domnului! Dumnezeu vă privește cu duioșie de Tată și, după ce a făcut ca inima voastră să se îndrăgostească, nu va lăsa să șovăie pașii voștri. În ochii săi sunteți importanți și el are încredere că veți fi la înălțimea misiunii la care v-a chemat. Așa cum este [de asemenea] important ca preoții tineri să găsească parohi și episcopi care să-i încurajeze în această perspectivă, și nu numai să-i aștepte, pentru că este nevoie de schimbare și să umple locuri goale! - Mă bucur mereu când întâlnesc preoți tineri, pentru că în ei văd tinerețea Bisericii. - În fiecare zi avem nevoie să ne oprim, să stăm în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și să poposim în fața tabernacolului. - Rugăciunea, relația cu Dumnezeu, îngrijirea vieții spirituale dau suflet slujirii, și slujirea, ca să spunem așa, dă trup vieții spirituale: pentru că preotul se sfințește pe sine însuși în exercitarea concretă a slujirii, în special predicând și celebrând sacramentele.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |