Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- Tereza Bartic (e-mail). Anul acesta, la 13 mai, s-au împlinit o sută de ani de la apariția Maicii Domnului la Fatima, la cei trei păstorași. Îmi amintesc că acum câțiva ani am citit o rugăciune la Preasfânta Treime pe care o spuneau păstorașii. Se poate să o publicați ca să o citească toată lumea?

Pe lângă rugăciunea: "O Isuse, iartă-ne păcatele, ferește-ne de focul iadului și du în cer toate sufletele mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta", indicată de sfânta Fecioară la terminarea fiecărui mister al sfântului Rozariu, mai pot fi reamintite cele două rugăciuni ale îngerului păcii din care una este cea pe care ați cerut-o: "O Dumnezeul meu, eu cred, te ador, sper și te iubesc. Îți cer iertare pentru cei ce nu cred, nu te adoră, nu speră și nu te iubesc. Preasfântă Treime, Tată, Fiu și Duh Sfânt, eu te ador din adâncul sufletului și-ți ofer prețiosul trup și sânge, sufletul și dumnezeirea lui Isus Cristos, de față în toate tabernacolele din lumea întreagă, pentru ispășirea insultelor, sacrilegiilor și indiferenței prin care el este jignit. Și, pentru meritele nesfârșite ale preasfintei sale inimi și ale inimii neprihănite a Mariei, îți cer convertirea sărmanilor păcătoși".

- Dorin Teodorescu (e-mail). "Parafrazându-l pe pr. Laurențiu Dăncuță, după meditația din 5 aprilie din broșura «De la răsărit până la apus», vă mărturisesc că în fiecare dimineață, datorită broșurii, aleg să încep o nouă viață cu Liturghia zilei. Deschid revista cu nerăbdarea omului dornic de o nouă experiență mistică pilduitoare. Practic, îmi condiționați apariția cotidiană a unui reflex existențial, fără de care ziua nu-mi va fi împlinită. Vă mulțumesc pentru tot ce faceți, pentru mine și pentru toți cei care vă «consumă», nesătui fiind de Domnul. Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea dv. și a colaboratorilor. Părintelui Dăncuță, vă rog, să-i transmiteți felicitări pentru frumusețea și profunzimea exercițiilor spirituale pe care ni le propune, în toate zilele acestui an, după cum am înțeles. Domnul să-l răsplătească cu harurile ce-i întăresc vocația deosebită ce i-a dăruit-o. Tuturor vă doresc să aveți parte de un timp pascal în pacea și iubirea Celui Înviat".

Vă mulțumim pentru gândurile dv. și pentru aprecieri. Vom transmite mesajul dv. și părintelui Laurențiu Dăncuță, care, cu siguranță, se va bucura și va fi încurajat să lucreze mai departe.

- Alois Susan (Bălușești). "Obișnuiesc să mă rog pentru preoții răposați pentru ca la rândul lor să se roage și ei pentru mine. În calendarul «Cinci pâini de orz» se găsesc numele tuturor preoților răposați și îmi este foarte ușor să-i pomenesc... Am fost la librăria «Sfânta Tereza» din Roman și am cumpărat cartea «Pentru cei osteniți», spunându-mi că eu muncesc foarte mult și mi se potrivește. După ce am citit câteva pagini mi-am zis că nu o mai dau nimănui să o citească pentru că nu-mi place ce scrie acolo. Nu se potrivește cu mine, nu laudă munca; din contra, spune să mergi în concediu, să te odihnești etc. Eu cred că nici lui Isus nu-i place pentru că scrie în Biblie: «Cine nu muncește, nici să nu mănânce...»".

Apreciem că vă rugați pentru preoții răposați. Sperăm că între timp ați primit și calendarul "Cinci pâini de orz" pe care îl găsiți foarte util. Cât privește cartea sus-amintită ne place să credem că ați început să citiți chiar din primele pagini unde este notat: "Pentru conservarea vieții, odihna este la fel de necesară precum munca. Prin urmare, odihna nu este o simplă întrerupere a muncii, ci face în primul rând posibilă viața. Odihna și munca sunt doi pași în viața noastră, iar unul fără celălalt nu poate exista. Cine nu știe decât să muncească se va epuiza curând și va trebui să părăsească această lume. Cine însă se complace în a nu face nimic, nu va găsi niciun sens în viață, va cădea pradă disperării și va muri din punct de vedere spiritual. Tot ceea ce contribuie la propășirea culturii și civilizației, realizările științifice, tehnice și progresele din viața spirituală, toate acestea nu se obțin doar prin muncă asiduă, ci de multe ori și în timpul relaxării. Cum se explică acest lucru? Munca și odihna sunt asemenea inspirației și expirației plămânilor noștri. Ambele - odihna și munca - dacă nu alternează nu pot exista. Cine doar inspiră se va sufoca în muncă. Dar și dacă doar expiră, se va expira în curând pe sine și chiar viața sa. Munca și odihna sunt asemenea bătăilor inimii omului. Inima pompează sângele în tot trupul, pentru ca apoi să se întoarcă la ea. Dacă ceva împiedică acest circuit atunci inima se îmbolnăvește. Cele două activități ale inimii nu trebuie să se suprapună, ci trebuie să se succeadă mereu, să alterneze - mereu una după cealaltă. Atunci omul este sănătos. A alimenta cu sânge fiecare organ este o muncă. Dar sângele trebuie apoi să se și întoarcă, pentru a fi primenit, și aceasta este odihna".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat