|
În sudul Croației, la doar 30 km de orașul Split, se află un îndrăgit sanctuar al croaților, "Fecioara miraculoasă de la Sinj" (Gospa Sinjska). Orașul, așezat printre coline domoale, numără doar 25 de mii de locuitori, iar sanctuarul se înalță solemn pe o colină chiar în piața principală a așezării. Punctul principal al sanctuarului îl constituie o icoană ce datează din anii 1400, în care este reprezentată Maria cu un chip gingaș și delicat, cu o privire modestă, având ochii aproape închiși. În jurul anului 1699, frații franciscani au hotărât să construiască o biserică nouă în imediata apropiere a colinei Kamicak, dar greutățile războiului ca și răpirea unuia dintre cei mai buni organizatori, Pavao Vuckovic, au amânat proiectul. În anul 1705, Vuckovic s-a întors cu bine de la Constantinopol și, cu ajutorul autorităților venețiene, a construit o biserică cu patru capele laterale, cu o arhitectură unică în zona dalmată. În anul 1710, zidurile erau deja înălțate, iar arhiepiscopul de Split, Stjepan Cupilli, a celebrat o Liturghie în fața icoanei Fecioarei Maria a Harurilor. În anul 1714, biserica era deja finisată, însă în anul următor a început atacul turcilor, cunoscut ca Războiul de la Sinj. În luna august a anului 1715, 40 de mii de soldați otomani au început să asedieze bazinul râului Cetina și orașul Sinj. Șapte zile au atacat turcii, iar localnicii, împreună cu călugării, s-au rugat fără întrerupere în fața acestei icoane, cerând Mariei să-i salveze. În dimineața zilei de 15 august, otomanii au fost învinși și s-au retras de aici fără a se mai întoarce vreodată. Ca semn de recunoștință față de Fecioara care i-a salvat, soldații croați au colectat 80 de țechini de aur, cu care au comandat, la niște bijutieri venețieni, o coroană de aur și o cruce cu care a fost ornată și încoronată icoana. Pe coroană se poate vedea inscripția: "In perpetuum coronata triumphat - anno MDCCXV (În veci să domnească Fecioara cea încoronată - anul 1715)", iar încoronarea a celebrat-o același arhiepiscop Cupilli la 22 septembrie 1716. Și astăzi se pot vedea coroana aurită de deasupra capului Mariei și nenumărate obiecte de podoabă în partea inferioară a icoanei. Fecioara miraculoasă de la Sinj este, îndeobște, invocată cu titlurile: "Puternică apărătoare a Croației" și "Regina croaților". Sanctuarul, cu aspectul său exterior original din secolul al XVIII-lea, domină orașul, cu turnul său de 44 de metri, care se vede de la mare distanță. Ușile masive ale bisericii, cu basoreliefuri în bronz, sunt opera sculptorului Stipe Sikirica. Altarul cu imaginea Mariei se află în partea stângă, lângă altar, dar mai sunt și alte altare laterale dedicate sfântului Iosif, sfântului Anton, sfântului Francisc și sfântului Nicolae. Sărbătoarea sanctuarului de la Sinj se celebrează anual la 15 august, ziua victoriei asupra turcilor. În prima duminică din august, tinerii organizează sărbătoarea așa-numită "Sinjska Alka", îmbrăcând costume de epocă asemenea soldaților care au obținut victoria în anul 1715. După cel de-al Doilea Război Mondial, croații din diaspora (mai ales din Argentina, Australia, Noua Zeelandă și SUA) au promovat mult cultul Fecioarei de la Sinj. Misionarul iezuit croat Ante Gabric a construit șapte capele în cinstea Fecioarei de la Sinj în Bengal (India). Pr. Iosif Dorcu * * * Pelerinaje în anul 2017 . 16-23 mai în Israel; . 27 iunie - 9 iulie și 11-23 iulie la Fatima (cu avionul la Barcelona, traseul cuprinzând vizitarea localităților Montserrat, Zaragoza, Avila, Lisabona, Braga și alte 10 sanctuare); . 12-26 august la Lourdes (cu avionul la Torino, traseul cuprinzând vizitarea localităților Lyon, Ars, Lisieux, Pontmain și alte 15 sanctuare); . 4-11 septembrie la Czestochowa (traseul cuprinzând vizitarea localităților Auschwitz, Cracovia, Lichen Stary și alte 8 sanctuare din Polonia). Oficiul pentru Pelerinaje
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |