Fatima
Orașul Fatima din Portugalia, cu o populație de aproximativ 15.000 de locuitori, fiind format din câteva cartiere care altădată erau cătune învecinate (Cova da Iria, Aljustrel, Lomba D'Égua și Moita Redonda), este cunoscut ca un important centru marian, sub numele de Fatima, Cidade da Paz sau Terra de Milagres e Apariçoes.
El a devenit, în anul 2017, centrul mondial al lumii catolice, datorită centenarului aparițiilor sfintei Fecioare Maria la 13 mai, celor trei păstorași, Lucia (10 ani) și verișorii ei, Francisc (9 ani) și Iacinta (7 ani), aflați cu oile la păscut, în locul denumit local "Cova da Iria - Grota Sfintei Irina", lângă satul Fatima.
Sanctuarul de la Fatima, construit în zona unde cei trei copii au avut viziunile cu "Doamna din lumină", cuprinde mai multe clădiri, biserici, altare și monumente cu semnificație religioasă sau centre de binefacere. Apărute treptat în ultimii 99 de ani, ele sunt preponderent de factură modernă, cu excepția bisericii "Maica Domnului", care a respectat uzanțele estetice ale perioadei interbelice portugheze și rigorile dogmatice.
În paralel, a fost pusă la punct și o planificare urbanistică elaborată, în care căile de acces (unele subterane) și spațiile deschise, pavate temeinic, au un rol important.
Sanctuarul este compus din Capela Aparițiilor, bazilica și colonadele, biserica "Sfânta Treime", zona de rugăciune, Casa Fecioarei de pe Muntele Carmel (cu zona parohiei) și "Doamna Îndurerată" (cu pacienții din zonă), Piața "Pius al XII-lea" și Centrul "Paul al VI-lea".
Dintre toate acestea Capela Aparițiilor este "inima" sanctuarului de la Fatima. Ridicată între 28 aprilie și 15 iunie 1919, a fost restaurată și redeschisă la 13 ianuarie 1923. Deși a fost supusă unor modificări minore, păstrează caracteristicile originale ale unui altar popular. În anul 1988, tavanul a fost căptușit cu lemn de pin, din Siberia de Nord, lemn care a fost ales pentru caracteristicile sale de luminozitate și durabilitate.
Piedestalul pe care se află statuia Fecioarei marchează locul unde se afla stejarul verde în care a apărut Doamna Rozariului în cinci dintre cele șase apariții, respectiv mai, iunie, iulie, septembrie și octombrie.
Statuia Madonei, opera sculptorului José Ferreira Thedim, este confecționată din lemn de cedru adus din Brazilia și are înălțimea de 1,04 m. Coroana prețioasă, oferită de femeile portugheze, este din aur, cântărește 1,2 kg și este compusă din 313 perle și 2.679 de pietre prețioase. Această statuie a părăsit Capela Aparițiilor doar la ocazii considerate foarte importante. Una dintre aceste ocazii a fost în anul 1984, când, la cererea papei Ioan Paul al II-lea, a fost dusă la Vatican, unde, la 25 martie, în Piața "Sfântul Petru", a fost consacrarea lumii la Inima Neprihănită a Mariei. În acea zi, Sfântul Părinte a oferit Fecioarei glonțul care l-a lovit în atacul asupra sa din 13 mai 1981, glonț care a fost încastrat în coroana Maicii Domnului.
Programul zilnic al sanctuarului cuprinde în timpul dimineții slujbe internaționale, la care participă pelerini din întreaga lume, după-amiaza slujba în bazilica "Maica Domnului" ținută în limba portugheză, unde se și recită sfântul Rozariu, iar seara în Capela Aparițiilor se recită sfântul Rozariu în limbile participanților, după care urmează procesiunea cu lumânări și cu statuia Maicii Domnului. În fiecare joi este procesiune euharistică.
Celelalte locuri mai importante ale sanctuarului de la Fatima sunt: bazilica "Sfânta Fecioară a Rozariului de la Fatima" care a primit de la papa Pius al XII-lea titlul de "bazilică" în noiembrie 1954; biserica "Preasfânta Treime" sau bazilica mică inaugurată în anul 2007; zona de rugăciune sau "Piața" care este ca o biserică mare și poate primi 300.000 de pelerini.
Prof. Vicențiu Ciocan