|
Numele lui Dumnezeu este milostivirea Din interviul pe care papa Francisc l-a acordat săptămânalului "Credere", revistă oficială a Jubileului Milostivirii. În contextul Anului Sfânt, marți, 12 ianuarie, papa Francisc a publicat la Roma cartea "Numele lui Dumnezeu este milostivirea". Lucrarea este disponibilă în 15 limbi, printre care și în limba română, de care s-a îngrijit Editura "Trei" din București. Structurat în nouă capitole, volumul prezintă colocviul papei Francisc cu jurnalistul Andrea Tornielli, dialogul desfășurându-se sub forma răspunsurilor la 40 de întrebări concentrate mai cu seamă pe tema milostivirii, căreia îi este dedicat Anul Sfânt. În cadrul răspunsurilor, papa Francisc îi citează des pe Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, dar și pe Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea și Ioan Paul I, alături de numeroase amintiri personale. Coperta cărții conține titlul, scris de mâna papei Francisc. Cartea atinge subiecte ca recunoașterea condiției de păcătoși, rușinea pentru păcatele proprii și confesarea ca loc de întâlnire cu milostivirea lui Dumnezeu, și nu ca loc de judecată. Milostivirea - scrie papa Francisc - este ""cartea de identitate a lui Dumnezeu", care rămâne fidel chiar și atunci când păcătosul îl reneagă". Domnul m-a privit cu milostivire - Sfinte Părinte, acum când intrăm în miezul jubileului, ne puteți explica ce mișcare a inimii v-a determinat să scoateți în evidență tocmai tema milostivirii? Ce urgență percepeți, în această privință, în situația actuală a lumii și a Bisericii? Tema milostivirii se accentuează cu putere în viața Bisericii pornind de la Paul al VI-lea. Ioan Paul al II-lea a fost cel care a subliniat aceasta cu putere cu Dives in misericordia, canonizarea sfintei Faustina și instituirea sărbătorii Îndurării Divine în octava Paștelui. Pe această linie, am simțit că există ca o dorință a Domnului de a arăta oamenilor milostivirea sa. Deci nu mi-a venit în minte mie, ci reiau o tradiție relativ recentă, chiar dacă a existat întotdeauna. Și mi-am dat seama că trebuia să fac ceva și să continui această tradiție. Primul meu Angelus ca papă a fost despre milostivirea lui Dumnezeu și cu acea ocazie am vorbit și despre o carte despre milostivire dăruită mie de cardinalul Walter Kasper în timpul conclavului; și în prima mea omilie ca papă, duminică, 17 martie, în Parohia "Sfânta Ana", am vorbit despre milostivire. N-a fost o strategie, mi-a venit dinăuntru: Duhul Sfânt vrea ceva. Este clar că lumea de astăzi are nevoie de milostivire, are nevoie de compătimire, adică de a pătimi cu. Suntem obișnuiți cu știrile rele, cu știrile crude și cu atrocitățile cele mai mari care ofensează numele și viața lui Dumnezeu. Lumea are nevoie să descopere că Dumnezeu este Tată, că există milostivire, că nu cruzimea este drumul, că nu condamnarea este drumul, pentru că Biserica însăși uneori urmează o linie dură, cade în ispita de a urma o linie dură, în ispita de a sublinia numai normele morale, dar câți oameni rămân în afară. Mi-a venit în minte acea imagine a Bisericii ca un spital de campanie după bătălie; este adevărul, câți oameni răniți și distruși! Răniții trebuie îngrijiți, ajutați să se vindece, nu supuși analizelor pentru colesterol. Cred că acesta este momentul milostivirii. Noi toți suntem păcătoși, toți purtăm poveri interioare. Am simțit că Isus vrea să deschidă poarta inimii sale, că Tatăl vrea să arate măruntaiele sale de milostivire, și pentru aceasta ni-l trimite pe Duhul Sfânt: pentru a ne mișca și pentru a ne zdruncina. Este anul iertării, anul reconcilierii. Pe de o parte, vedem traficul de arme, producerea de arme care ucid, asasinarea de nevinovați în modurile cele mai crude posibile, exploatarea persoanelor, minorilor, copiilor: se realizează - să-mi fie permis termenul - sacrilegiul împotriva omenirii, pentru că omul este sacru, este imaginea Dumnezeului celui viu. Iată, Tatăl spune: "Opriți-vă și veniți la mine". Asta e ceea ce eu văd în lume. - Ați spus că, asemenea tuturor credincioșilor, vă simțiți păcătos, că aveți nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. Ce importanță a avut milostivirea divină în drumul dv. de preot și de episcop? Vă amintiți în mod deosebit de un moment în care ați simțit în manieră transparentă privirea milostivă a Domnului asupra vieții dv.? Sunt păcătos, mă simt păcătos, sunt sigur că sunt păcătos; sunt un păcătos la care Domnul a privit cu milostivire. Sunt, așa cum am spus deținuților în Bolivia, un om iertat. Sunt un om iertat, Dumnezeu m-a privit cu milostivire și m-a iertat. Și acum comit greșeli și păcate și mă spovedesc la fiecare 15 sau 20 de zile. Și dacă mă spovedesc este pentru că am nevoie să simt că milostivirea lui Dumnezeu este încă asupra mea. Îmi amintesc - am spus-o deja de multe ori - de momentul în care Domnul m-a privit cu milostivire. Am avut mereu senzația că are grijă de mine într-un mod special, însă momentul cel mai semnificativ a avut loc la 21 septembrie 1953, când aveam 17 ani. Era ziua sărbătorii primăverii și a elevului în Argentina și aș fi petrecut-o cu ceilalți elevi; eu eram catolic practicant, mergeam la Liturghie duminica, dar nimic mai mult... eram în Acțiunea Catolică, dar nu făceam nimic, eram doar un catolic practicant. De-a lungul drumului spre gara din Flores, am trecut pe lângă parohia pe care o frecventam și m-am simțit împins să intru: am intrat și am văzut venind dintr-o parte pe un preot pe care nu-l cunoșteam. În acel moment nu știu ce mi s-a întâmplat, dar am simțit nevoia să mă spovedesc, în primul confesional pe stânga - multă lume mergea să se roage acolo. Și nu știu ce s-a întâmplat, am ieșit diferit, schimbat. M-am întors acasă cu certitudinea că trebuie să mă consacru Domnului și acest preot m-a însoțit timp de aproape un an. Era un preot din Corrientes, părintele Carlos Benito Duarte Ibarra, care trăia în Casa Clerului din Flores. Avea leucemie și se îngrijea în spital. A murit anul următor. După înmormântare am plâns amar, m-am simțit total pierdut, ca și cum mă temeam că Dumnezeu m-a părăsit. Acesta a fost momentul în care m-am lovit de milostivirea lui Dumnezeu și este foarte legat de motoul meu episcopal: ziua de 21 septembrie este ziua Sfântului Matei, și Beda Venerabilul, vorbind despre convertirea lui Matei, spune că Isus l-a privit pe Matei "miserando atque eligendo". Este vorba despre o expresie care nu se poate traduce, pentru că în italiană unul dintre cele două verbe nu are gerunziu, nici în spaniolă. Traducerea literală ar fi "milostivind și alegând", ca și cum ar fi o muncă artizanală. "L-a milostivit": aceasta este traducerea literală a textului. Când, după mulți ani, recitând breviarul latin, am descoperit această lectură, mi-am dat seama că Domnul m-a modelat artizanal cu milostivirea sa. De fiecare dată când veneam la Roma, pentru că locuiam pe via della Scrofa, mergeam în biserica "Sfântul Ludovic al Francezilor" ca să mă rog în fața tabloului lui Caravaggio, întocmai Chemarea sfântului Matei. - Milostivirea, dacă ne referim la Biblie, ne face cunoscut un Dumnezeu mai "emotiv" decât cel pe care uneori ni-l imaginăm. A descoperi un Dumnezeu care se emoționează și se înduioșează față de om poate schimba și atitudinea noastră față de frați? A-l descoperi ne va face să avem o atitudine mai tolerantă, mai răbdătoare, mai duioasă. În anul 1994, în timpul Sinodului, într-o reuniune a grupurilor, am spus că trebuia să se instaureze revoluția duioșiei, și un părinte sinodal - un om bun, pe care eu îl respect și îl iubesc - deja foarte bătrân, mi-a spus că nu se potrivea să se folosească acest limbaj și mi-a dat explicații raționale, ca om inteligent, dar eu continui să spun că astăzi revoluția este cea a duioșiei pentru că de aici derivă dreptatea și tot restul. Dacă un întreprinzător primește un angajat din septembrie până în iulie, i-am spus, nu face bine să îl concedieze pentru vacanță în iulie pentru a-l primi din nou cu un nou contract din septembrie până îi iulie; în acest mod muncitorul nu are drept la indemnizație, nici la pensie, nici la asigurare socială. Nu are drept la nimic. Întreprinzătorul nu arată duioșie, ci îl tratează pe angajat ca pe un obiect - ca să dau un exemplu unde nu există duioșie. Dacă ne punem în pielea acelei persoane, în loc să ne gândim la propriile buzunare pentru câțiva bani în plus, atunci lucrurile se schimbă. Revoluția duioșiei este ceea ce astăzi trebuie să cultivăm ca rod al acestui An al Milostivirii: duioșia lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi trebuie să spună: "Sunt un nenorocit, dar Dumnezeu mă iubește așa; așadar, și eu trebuie să-i iubesc pe ceilalți în același mod". - Este faimosul "discurs adresat lumii" al papei Ioan al XXIII-lea, când, într-o seară, i-a salutat pe credincioși spunând: "Dați o mângâiere copiilor voștri". Acea imagine a devenit o icoană a Bisericii duioșiei. În ce mod tema milostivirii va putea ajuta comunitățile noastre să se convertească și să se reînnoiască? Când văd bolnavii, bătrânii, îmi vine în mod spontan mângâierea... Mângâierea este un gest care poate să fie interpretat ambiguu, dar este primul gest pe care-l fac mama și tata cu copilul abia născut, gestul acelui "te iubesc", "vrea ca tu să mergi înainte". - Ne puteți anticipa un gest pe care intenționați să-l faceți în timpul jubileului pentru a mărturisi milostivirea lui Dumnezeu? Vor fi atâtea gesturi care se vor face, dar vinerea din fiecare lună voi face un gest diferit. Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |