Milostivirile sacramentale (I)

Dumnezeu iubire, creatorul universului, a voit să creeze pe planeta Pământ un cuplu uman, ca o "încununare a creaţiei". Din nefericire, primii oameni au dat ascultare mai degrabă ispititorului decât Creatorului. Ca urmare, au pierdut starea armonioasă, iniţială, de comuniune cu Dumnezeu, având să suporte rigorile ostenelilor, ale suferinţelor, încheiate cu moartea.

Unica şansă de redresare a fost şi este mereu milostivirea divină.

La "împlinirea timpurilor", Cuvântul veşnic, Fiul din Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, ia trup omenesc "pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire". Umilinţa sa, de la ieslea din Betleem până la jertfa supremă a crucii, este remediul mereu actual de vindecare a mândriei nesăbuite a oamenilor. Ca medic dumnezeiesc, Isus Cristos se milostiveşte de toţi fiii risipitori şi rătăciţi, oferindu-le vindecarea. Ca lumină a lumii, cale, adevăr şi viaţă, după botezul său în Iordan, propovăduieşte evanghelia fericirilor, în "predica sa de pe munte" şi în cei trei ani de activitate publică, însoţit mereu, îndeosebi de cei doisprezece pe care şi i-a luat ca martori ai învăţăturii şi ai semnelor pe care le săvârşea.

După împlinirea operei răscumpărătoare, înainte de "a se întoarce la Tatăl", încredinţează celor doisprezece această operă, spunându-le: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii" (Mt 28,19-20).

Aceasta este prima milostivire sacramentală dintre cele şapte pe care ne propunem să le înscriem pe această pagină, în Anul Milostivirii Divine 2015-2016. "Lăudaţi-l pe Domnul domnilor, pentru că veşnică este îndurarea lui" (Ps 136,3).

P.A.D.