Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Puterea unei bomboane

Trecuse ceva timp de când nu mai mâncasem o bomboană. La drept vorbind, de la o vârstă nu mai au același farmec ca atunci când eram copii. Atunci le-am fi mâncat, dar, trebuie s-o spunem, nu le aveam mereu, astăzi le avem, și, trebuie s-o recunoaștem, nu le mai mâncăm. Așadar, nu mai mâncasem de mult timp o bomboană.

Într-una dintre seri, după Liturghia de la biserică, o binefăcătoare a oferit copiilor prezenți câteva bomboane. Și pentru că au mai rămas s-a oferit și adulților pentru ca, așa cum spunea binefăcătoarea, "să-și mai îndulcească amarul problemelor de zi cu zi". Am apreciat gestul în sine și cumva m-a mustrat conștiința că nu am fost eu cea căreia să-i fi venit ideea. Dar niciodată nu-i târziu!

După ce am mulțumit respectuos, cu bomboana în mână, privind la cei din jur, care între timp se apucaseră deja să le mănânce, am rămas blocată într-un gând. Privirea mi s-a dus departe, iar mintea, și mai și. Într-o fracțiune de secundă am avut impresia că mi s-a derulat dinaintea ochilor întreaga mea copilărie.

Îl vedeam pe tata care se întorcea în fiecare sâmbătă de pe șantier și care, după ce ne întreba cum a mers în acea săptămână la școală și mai ales după ce o întreba pe mama dacă am fost ascultători, ne trimitea la buzunarul stâng al genții, în partea din spate, unde găseam mult așteptatele bomboane. Ce semn de profundă iubire! În ele, în cele câteva bomboane, pentru că nu erau multe, vedeam toată iubirea tatălui pentru noi, copiii săi, dar mai vedeam ceva, vedeam toată truda muncii pe care o desfășura spre binele nostru, pentru ca nouă să nu ne lipsească nimic. În același timp vedeam și truda mamei care rămânea acasă cu noi. Și nu eram puțini, și nu era ușor! Sinceră să fiu, în fața oboselii tatălui și a diplomației mamei care în fața tatălui ne îmbrăca pe toți într-o aură pe care doar ea o credea, savurând la maxim bomboana, mă rușinam. Știam că pot mai mult și îmi promiteam mereu că o să încerc, dar nu-mi ieșea mai nimic. Îi vedeam pe părinți preocupați de binele nostru. Aveau grijă să nu ne lipsească strictul necesar, să învățăm bine la școală, să fim copii respectuoși, să ne spunem rugăciunile, că la Liturghia de duminică mergeam împreună, să facem alegeri bine chibzuite, și nu în grabă. Nu ne lăsau să lenevim. Orice timp era bine ocupat, iar odihna se făcea, nu dormind, ci schimbând tipul muncii. Cum erau înțelepți părinții noștri!

Între timp am început să mănânc la rândul meu bomboana. Avea un gust deosebit, ușor amărui, dar nu reușeam să-mi dau seama despre ce gust era vorba. Mi-am amintit apoi că încă mai aveam ambalajul în buzunar. L-am scos și mi-am dat seama că era o bomboană cu aromă de porumbele, hrana "gratuită" a copilăriei mele. Se găseau peste tot, dar mai ales acolo unde mergeam să paștem animalele alături de alți copii ai vecinilor. Așadar, încă o serie de amintiri!

Acolo, pe marginea drumurilor și a pajiștilor, proprietate a CAP-urilor, alături de alți copii, pe când aveam grijă de animale, învățam împreună Catehismul. Era timpul sacramentelor! Prima sfântă Împărtășanie, Spovada, Mirul, toate le-am pregătit acolo, alături de alții copii, în compania animalelor pe care părinții ne trimiteau să le paștem. La biserică, preotul și dascălul nu îndeplineau decât o simplă formalitate. Noi știam deja totul. Acolo, alături de animale, principalele discuții pe care astăzi le-aș numi "profund teologice", la acea vreme erau singurele care ne făceau efectiv plăcere, chiar dacă nu pricepeam mare lucru din ele. Atunci am învățat că dacă plouă, Dumnezeu își udă florile și iarba, dacă ninge, acoperă grâul să nu-i fie frig, dacă e soare, luminează drumul pentru ca oamenii să vadă pe unde merg, că laptele este sucul ierbii pe care animalele oricum o cunosc mai bine decât oamenii. Acolo am învățat că pentru orice lucru din creație trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu, așa cum am făcut și pentru bomboana primită... (Felicia)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat