Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Din istoria revistei (XVIII) -

Pr. Dumitru Herghelegiu director al revistei (III)

În ianuarie 1944 revista sărbătorește 30 de ani de existență. Ea "pășește în anul al 30-lea în haină de sărbătoare. Treizeci de ani a râvnit să răspândească lumina aceluia care este calea, adevărul și viața și să facă cunoscută iubirea inimii lui Isus", este notat într-un articol. În cele 32 de pagini, câteva se ocupă cu evoluția revistei din anul 1913 până în acel an, este republicat articolul de fond din luna ianuarie 1913, se redau cuvintele primului redactor cu privire la începuturi și se scriu "Gânduri pentru aniversare". În articolul "Speranțe... amintiri" din luna februarie, pr. Ioan Jicmon își amintește despre Mons. Anton Gabor: "Fiind trimis cu un coleg la episcopie, ne-am furișat în odaia unde suferea Monseniorul. Ne-a primit cu un surâs de bucurie pe buze. Îi erau dragi seminariștii, mai dragi ca ochii din cap; și iată că doi viitori preoți vin să-l viziteze. L-am întrebat despre boală. Ne-a răspuns că se simte mai bine. Apoi începu să ne vorbească: "Voi, actualii teologi, sunteți speranța diecezei: ...nădăjduiesc că veți continua opera unirii. Eu am început să lucrez puțin în această direcție" (...). Referitor la viitorul "Presei Bune", vedea în noi speranțe mari. Cât am stat lângă patul lui de suferință, ne mai povesti că el, fiind teolog, a colindat în vacanțele de vară pe la diferite instituții catolice de presă, cu renume mondial, iar când s-a întors în țară ca preot, a căutat să realizeze la Iași în mic ceea ce văzuse acolo în mare. Cu ideile primite acolo și cu nădejde în Dumnezeu a început "Presa Bună". Acum fiind bolnav când se uita la noi, teologii, vedea speranțe vii că vom continua opera lui și o vom dezvolta cât mai mult".

Pr. Ioan Mărtinaș scrie în ianuarie "Sunt ceangăii români?", iar Iosif E. Naghiu scrie în februarie despre istoricul catedralei din Iași. În luna martie pr. Dumitru Matei face recenzia cărții "Chinurile nașterii celei de-a doua sau spovedania unui convertit", de arhimandrit Teodosie Bonteanu. Numărul din aprilie dedică aniversării episcopului Mihai Robu multe pagini, în care se publică și fotografii. În articolul "Despre o alegere", Iosif Naghiu scrie despre deputatul Ioan Robu, un antecesor al ep. Mihai Robu. În numărul din martie, directorul revistei, în articolul "Tipografie și ziar catolic", descrie cum, răsfoind unele manuscrise ale Mons. Gabor, a găsit o predică în care vorbea despre răspândirea scrierilor bune, despre o Societate Catolică "Presa Bună", despre cumpărarea unei tipografii și despre "un jurnal catolic care să ne apere interesele vitale. "Aurora" să-i punem numele, fiindcă ea trebuie să fie prevestirea unei vieți catolice mai mari, o nădejde de mai bine în viitor". Pr. D. Herghelegiu se întreba în final: "Spre marea mulțumire a marelui apostol al presei catolice, tipografia s-a realizat. Când însă va începe să apară "Aurora"?"

Autorul articolului nu avea de unde să știe în acele momente că cele privitoare la publicație și la presa catolică în general aveau să ia o altă turnură. Revista se întrerupe în luna mai și va fi reluată în anul următor, când se publică un singur număr pe ianuarie, februarie, martie.

Față de perioadele dinainte, în revistă acum predomină informații din viața Bisericii, în special din Vatican, și apar articole care abordează teme noi, precum educația creștină (Zoe Hașdeu), jurnalul Elisabetei Leseur (Charlotte Sibi), istoria catolicilor din Moldova (pr. Ioan Mărtinaș, Iosif E. Naghiu), vizitele canonice (pr. Iacob Ferenț). Domină o atmosferă optimistă. "Zi de zi buchiile tipărite au prins în mintea, în inima și-n sufletul oamenilor ca sămânța aruncată în brazdă, a încolțit și în vălmășagul anilor roadele presei au fost simțite și vizibile", concluzionează Emanoil Florens în articolul "Puterea presei bune" din ianuarie 1944.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat