Evangelii gaudium, un document "revoluționar"
Evangelii gaudium ("Bucuria evangheliei") este titlul primei exortații apostolice a papei Francisc, care a fost semnată la 24 noiembrie, în solemnitatea Cristos, Regele Universului, când în Biserica Catolică s-a încheiat Anul Credinței.
Scrisă de papa cu propria sa mână, în limba spaniolă, în luna august, după Ziua Mondială a Tineretului de la Rio, exortația a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă, la 26 noiembrie. Un document "programatic și mobilizator", în care papa Francisc indică Bisericii să se facă însoțitoare de drum tuturor celor care sunt în căutarea lui Dumnezeu. Aceasta este în sinteză definiția dată în cadrul conferinței de presă exortației papei Francisc, documentul în care cuvântul "bucurie" apare de 59 de ori, mai ales cu referire la vestirea evangheliei.
Textul exortației este scris într-un limbaj clar, pedagogic, fără retorică și fără subînțelesuri, cel cu care a obișnuit deja Sfântul Părinte. El merge la inima problemelor pe care le trăiește omul de astăzi și care, din partea Bisericii, cer mult mai mult decât o simplă prezență. Papa Francisc ia cititorul de mână și-i indică drumul corect pentru a face ca evanghelia să devină relevantă în actualitatea lumii și în prezentul Bisericii. Astfel, deși exortația are multe pagini, acestea sunt ușor de citit.
În intervenția sa din conferința de presă, Mons. Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, a subliniat că exortația este în continuitate cu învățătura papei Paul al VI-lea din Evangelii nuntiandi. Papa Francisc pune din nou în centru persoana lui Isus Cristos, primul evanghelizator, care cheamă astăzi pe fiecare să participe cu el la opera mântuirii.
Așezată într-un cadru doctrinar solid, întemeiat pe referințe biblice și magisteriale, papa Francisc face referință deseori la Propositiones (propunerile venite din întreaga Biserică), pentru stabilirea temelor Sinodului despre noua evanghelizare, din octombrie 2012, arătând astfel marea contribuție sinodală la redactarea exortației sale.
În document sunt regăsite șapte puncte principale, adunate în cinci capitole, ce constituie coloanele fundamentale ale viziunii papei Francisc pentru noua evanghelizare: reforma Bisericii în ieșire misionară, tentațiile lucrătorilor pastorali, Biserica înțeleasă ca totalitate a poporului lui Dumnezeu care evanghelizează, omilia și pregătirea sa, incluziunea socială a săracilor, pacea și dialogul social, motivațiile spirituale pentru angajarea misionară. Liantul care ține unite aceste tematici este iubirea lui Dumnezeu.
Printre altele, papa cere tuturor o convertire la evanghelie, atenționând asupra uitării ei, a riscului ca ea să fie îngropată sub munți de documente adăugate, sub grămezi de reguli și concepte de morală și spiritualitate, sub straturile structurilor instituționale ecleziastice.
Se vorbește mult despre schimbări în lume și despre o revoluție care ar trebui făcută și în Biserică, iar papa Francisc, prin exortația sa, îndeamnă la implicarea în adevărata revoluție, care începe cu răspândirea bucuroasă a evangheliei.
Pr. Adrian Blăjuță
* * *
"Bucuria evangheliei umple inima și întreaga viață a celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă salvați de el sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Alături de Isus Cristos, bucuria apare și reapare mereu. În această exortație doresc să mă adresez credincioșilor creștini, pentru a-i invita la o nouă etapă evanghelizatoare, marcată de această bucurie, și să indic căi pentru drumul Bisericii în următorii ani (...)
Invit fiecare creștin, în oricare loc și situație s-ar afla, să-și reînnoiască chiar astăzi întâlnirea lui personală cu Isus Cristos sau, cel puțin, să ia decizia să se lase întâlnit de el, să-l caute în fiecare zi fără oprire. Nu este nici un motiv pentru care cineva ar putea să creadă că această invitație nu este pentru el, deoarece "nimeni nu este exclus de la bucuria adusă de Domnul"".
(Evangelii gaudium, 1.3)