Impresii despre ep. Anton Durcovici

În urma concursului lansat în revista "Lumina creştinului" din luna ianuarie, au ajuns la redacţie mai multe impresii care încearcă să răspundă la întrebarea: Ce vă impresionează mai mult în viaţa ep.Anton Durcovici? Pe cele mai frumoase le redăm aici.

- Ca să răspund mai bine la întrebarea Ce vă impresionează mai mult în viaţa ep. Anton Durcovici? aş începe mai întâi cu ziua de vineri, 10 mai 2013, când am pornit de dimineaţă, ora 6.00, cu un grup de creştini, din faţa cimitirului catolic Bellu din Bucureşti, după ce mai întâi ne-am rugat şi am primit binecuvântarea dată de pr. Liviu Oţoiu pentru pelerinajul de credinţă spre Sighetu Marmaţiei.

În timpul călătoriei, ne-am rugat Rozariul, am meditat, ne-am recules, am cântat: "Creştin sunt din leagăn.", cântece mariane, de înviere etc.

În autocar am vizionat mai multe filmuleţe şi am văzut cum au fost persecutaţi episcopii, preoţii, creştinii, oamenii culţi, intelectualii, elita României, mărturia cardinalului Alexandru Todea etc. Acest pelerinaj de credinţă m-a pregătit pentru ceea ce aveam să trăiesc, să văd şi să comemorăm sâmbătă, 11 mai 2013, în Cimitirul Săracilor, la circa 3 km de Sighetu Marmaţiei: "Moartea şi învierea episcopilor, preoţilor, creştinilor martiri care şi-au dat viaţa pentru credinţă, pentru viaţa cu Dumnezeu, pentru adevăr, trăind din rugăciune, cu rugăciune profundă cu Dumnezeu, în suferinţe groaznice din toate punctele de vedere.

Am participat cu credinţă, evlavie, respect şi mare preţuire pentru jertfa vieţii sfinţilor martiri care au ştiut s-o unească cu jertfa lui Isus Cristos, pot să mărturisesc că am trăit un moment unic în viaţa mea, în care i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru comoara-darul care ni l-a lăsat prin păstorii noştri sufleteşti care ne conduc şi ne întăresc în credinţă prin jertfa sfintei Liturghii, ca să ne mântuim sufletul. După sfânta Liturghie concelebrată de episcopi în Cimitirul Săracilor, am vizitat închisoarea "Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei din România". Am intrat şi am vizitat scurt fiecare celulă până la etajul al doilea.

În închisoare am întâlnit imaginea fericitului Vladimir Ghika, a episcopului Anton Durcovici, a mai multor episcopi, preoţi, creştini, oameni intelectuali, care au suferit mult şi îngrozitor, în condiţii inumane, ce nu se pot exprima în cuvinte. Cine merge acolo şi se roagă cu credinţă, vede şi trăieşte cu credinţă acel moment, se întoarce acasă altfel.

Pe mine m-a impresionat cel mai mult în viaţa episcopului Anton Durcovici dăruirea totală lui Dumnezeu, curajul, umilinţa, fermitatea, reculegerea interioară prin tăcere, credinţa, viaţa interioară cu Dumnezeu, care i-a dat tărie sufletească pentru a împlini până la sfârşit voinţa lui Dumnezeu. Preasfinţitul Anton Durcovici a ştiut că la capătul suferinţelor îndurate pe nedrept şi în condiţii inumane, îl aşteaptă glorioasa înviere veşnică. (Ana Feraru, Rotunda)

- Personalitatea sa, caracterizată prin verticalitate, de care a dat dovadă în situaţiile cele mai grele, fermitate, curaj, zel apostolic, pasiune pentru adevăr, fidelitate neclintită faţă de credinţa catolică, nestrămutata încredere în milostivirea lui Dumnezeu, iubirea crucii, abandonarea totală în mâinile lui Dumnezeu. Motoul său, "Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15), spune multe.

Sunt cutremurătoare ultimele sale cuvinte, rostite în celula morţii din închisoarea comunistă de la Sighetu Marmaţiei. Conştient fiind de moartea sa iminentă, prin înfometare, îşi adună ultimele sale puteri ca să rostească cererea de dezlegare către un preot, coleg de suferinţă, cuvinte care au străbătut zidul izolării: "Antonius fame moritur. Da mihi absolutionem!" Cu toate că era purificat prin suferinţă pentru cauza lui Cristos, era conştient de importanţa sacramentului pe care îl cerea, dorind să zboare către paradis. (Edith Pintea, Arad)