La revedere "iubire"!

În general, viaţa se sprijină pe cei doi piloni care sunt munca şi iubirea. Când omul rămâne fără muncă, suferă nu doar la nivel social, ci şi fizic şi psihic. La fel se întâmplă şi în cazul lipsei iubirii. Când omul nu mai este iubit sau nu are cui să-I demonstreze propria iubire, viaţa lui devine o adevărată tragedie. Dar ce ne facem în cazul unei persoane care a iubit şi a muncit toată viaţa, care după ce a întâlnit persoana potrivită şi-a întemeiat o familie, care a adus în această lume trei copii şi care, prin sudoarea frunţii, a căutat să-I educe şi să le ofere strictul necesar, pentru ca mai apoi, abia la amiaza vieţii, să "apună" pentru totdeauna?!

"O tragedie, ar spune unii!" "Dumnezeu ia pe cei pe care îi iubeşte!", ar răspunde alţii. "De neînţeles şi e nedrept!", ar tinde să gândească cei mai mulţi, dar fără să se exprime cu voce tare. "Ferice de cel care s-a dus şi vai de cei care rămân după el!", ar şuşoti între ei cei trecuţi deja prin astfel de încercări.

Oricum ar fi, plecarea unei persoane dragi din această lume lasă urme adânci în sufletele celor care l-au cunoscut, a familiei, a prietenilor sau a colegilor de muncă, iar pentru a mări şi mai mult curiozitatea, şi în sufletul celor pe care i-a însoţit cu orga şi vocea lui la sfânta Liturghie, la Botez, la prima Împărtăşanie, la Mir, la Căsătorie, la prima sfântă Liturghie celebrată în comunitatea natală, în cazul preoţilor nou-sfinţiţi, în general la tot ce înseamnă celebrare liturgică.

Dincolo de aceasta însă este vorba de un om, un om ca oricare altul, care s-a bucurat cu cei care s-au bucurat, care s-a distrat cu cei care s-au distrat, care s-a rugat asemenea tuturor celor care se roagă, care a iubit şi a muncit asemenea tuturor celor care iubesc şi muncesc cu sinceritate în această viaţă pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele.

El, omul care a iubit şi a muncit, într-o bună dimineaţă s-a trezit, s-a pregătit ca de obicei pentru a merge la muncă şi a venit să-şi salute soţia care, ceva mai târziu, avea să meargă la rândul ei la muncă: "La revedere, «iubire», eu merg la muncă!" Şi a mers! Sau mai exact, s-a dus!

În planul său de iubire, Dumnezeu l-a găsit "copt". Venise vremea secerişului, iar lucrătorul a ieşit în ţarina sa să culeagă roadele. Nu a contat ora şi nici ziua, fără a mai lua în calcul vârsta. L-a considerat bun pentru a fi "recoltat" şi l-a cules! Iar în urma lui a rămas "lecţia"!

Oricare poate fi "recoltat" oricând! Depinde doar de iniţiativa Grădinarului! Nu contează vârsta, după cum nu contează nici statutul social. Nu contează dacă ai iubit sau mai iubeşti, dacă ai muncit sau mai munceşti, în faţa lui, a Grădinarului, recolta este "strânsă" în momentul în care el o consideră "matură", indiferent de ceea ce vor crede alte fructe, în egală măsură plantate tot de către el. Într-o zi vor fi culese şi acestea, dar pe rând!

Aşadar, după o viaţă de om, după trudă, bucurii, încercări, speranţe, deziluzii, după ce a "construit o casă, a sădit cel puţin un pom, după ce a săpat o fântână şi a lăsat în lume trei urmaşi", după ce şi-a salutat soţia spunându-I la revedere "iubire" pentru a merge la muncă, s-a dus, dar nu la muncă, ci la "răsplata" muncii, acolo unde atât munca precum şi iubirea sunt răsplătite cu iubire, cu bucurie şi cu pace, iar familia, restul familiei şi-l va aminti mereu, pentru că a fost "iubirea" ei, iubirea care în iubire a întâlnit o altă iubire alături de care s-a iubit, iar din iubirea lor au venit pe lume alte iubiri, până când într-o dimineaţă s-a dus să întâlnească adevărata, unica şi veşnica iubire, pe Dumnezeu. La revedere, "iubire", noi rămânem la muncă., mai ales că este şi Postul Mare!

(În memoria dascălului de la comunitatea română catolică din Roma-Grotte Celoni).

Pagină realizată de pr. Felician Tiba