Papa Francisc: De ce să ne spovedim?

Comunitatea creştină este locul în care se face prezent Duhul, care reînnoieşte inimile în iubirea lui Dumnezeu şi face din toţi fraţii un singur lucru, în Cristos Isus. Iată deci pentru ce nu este suficient a-I cere iertare Domnului în propria minte şi în propria inimă, dar este necesar să mărturisim cu umilinţă şi cu încredere propriile păcate slujitorului Bisericii. În celebrarea acestui sacrament, preotul nu-l reprezintă numai pe Dumnezeu, ci toată comunitatea, care se recunoaşte în fragilitatea fiecărui membru al său, care ascultă emoţionată căinţa sa, care se reconciliază cu el, care-l încurajează şi-l însoţeşte pe drumul de convertire şi de maturizare umană şi creştină.

Unul poate să spună: eu mă spovedesc numai lui Dumnezeu. Da, tu poţi să-I spui lui Dumnezeu "iartă-mă" şi să spui păcatele tale, însă păcatele noastre sunt şi împotriva fraţilor, împotriva Bisericii. Pentru aceasta este necesar să se ceară iertare Bisericii, fraţilor, în persoana preotului.

"Dar părinte, îmi este ruşine.". Şi ruşinea este bună, este sănătos a avea un pic de ruşine, pentru că ruşinarea este salutară. Atunci când unei persoane nu-I este ruşine, în ţara mea spunem că este un "neruşinat": un "sin verguenza". Dar şi ruşinea face bine, pentru că ne face mai umili, iar preotul primeşte cu iubire şi cu duioşie această mărturisire şi în numele lui Dumnezeu iartă.

Şi din punct de vedere uman, pentru descărcarea inimii, este bine de vorbit cu fratele şi de spus preotului aceste lucruri, care sunt atât de grele în inima mea. Şi unul simte că se descarcă în faţa lui Dumnezeu, a Bisericii, a fratelui. Să nu ne fie frică de Spovadă! Unul, când stă la rând pentru a se spovedi, simte toate aceste lucruri, chiar şi ruşinea, dar apoi când se termină Spovada iese liber, mare, frumos, iertat, alb, fericit. Aceasta este frumuseţea Spovezii!

Eu aş vrea să vă întreb - dar să nu spuneţi cu glas tare, fiecare să-şi răspundă în inima sa: când te-ai spovedit ultima dată? Fiecare să se gândească. Sunt două zile, două săptămâni, doi ani, douăzeci de ani, patruzeci de ani? Fiecare să calculeze, dar fiecare să-şi spună: când m-am spovedit ultima dată? Şi dacă a trecut mult timp, nu mai pierde nici o zi, du-te, căci preotul va fi bun. Isus este acolo şi Isus este mai bun decât preoţii, Isus te primeşte, te primeşte cu atâta iubire. Fii curajos şi mergi la Spovadă!

Dragi prieteni, a celebra sacramentul Reconcilierii înseamnă a fi cuprinşi într-o îmbrăţişare călduroasă: este îmbrăţişarea milostivirii infinite a Tatălui. Ne amintim de acea frumoasă, frumoasă parabolă a fiului care a plecat de acasă cu banii de pe moştenire; a irosit toţi banii şi apoi, când nu mai avea nimic, a decis să se întoarcă acasă, nu ca fiu, ci ca servitor. Multă vină avea în inima sa şi multă ruşine. Surpriza a fost că atunci când a început să vorbească, să ceară iertare, tatăl nu l-a lăsat să vorbească, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi a făcut sărbătoare. Dar eu vă spun: de fiecare dată când ne spovedim, Dumnezeu ne îmbrăţişează, Dumnezeu face sărbătoare! Să mergem înainte pe acest drum. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

(Din cateheza de la audienţa generală de miercuri, 19 februarie)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu