Logica sărăciei care îmbogățește
"Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, și un duh statornic înnoiește înlăuntrul meu!" (Ps 50,12)
Sfințiile voastre, dragi frați și surori în Cristos,
Postul Mare, care începe cu Miercurea Cenușii, este un timp ce ne invită la o pregătire profundă pentru marea sărbătoare a mântuirii și a victoriei - Sfânta Înviere. Este un timp despre care apostolul neamurilor spune: "Iată, acum este momentul potrivit, iată acum este ziua mântuirii; de aceea vă îndemnăm să nu primiți harul lui Dumnezeu în zadar" (cf. 2Cor 6,1-2).
Sfântul Părinte papa Francisc, în mesajul său pentru această perioadă a Postului Mare, cu înțelepciunea și inspirația sa cuceritoare, ne oferă câteva reflecții menite să ne fie de folos în drumul nostru de convertire și de întâmpinare a iubirii lui Cristos, cu care a venit la noi și s-a oferit pe sine.
Drumul lui Dumnezeu spre oameni nu e un drum obișnuit, doar pentru a ne vedea și a ne întâlni, așa cum se întâmplă între noi, ci e cu totul diferit și neobișnuit. El, cel care este infinit de bogat, îmbracă haina sărăciei noastre, pentru a ne îmbogăți; ia asupra sa toată firea noastră, sărăcia noastră, pentru a o transforma într-o bogăție dumnezeiască. Pentru aceasta ne cere un lucru simplu, dar decisiv: să avem în noi aceleași sentimente pe care le-a avut el: "Să aveți în voi acea atitudine (acea logică), care este în Cristos Isus. El, fiind din fire Dumnezeu., s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar după felul lui de a fi a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce (s-a făcut sărac). Pentru aceasta și Dumnezeu l-a înălțat și i-a dăruit un nume, ca să ne facă și pe noi bogați și ca să ne bucurăm de aceeași bogăție și glorie" (Fil 2,5-9).
Dumnezeu Isus s-a umilit, s-a făcut sărac ca să ne arate cât de mult ne-a iubit Dumnezeu când Tatăl l-a trimis în lume, pentru ca noi toți, care vom crede în el, să avem viață, să avem viață fără de sfârșit (cf. In 3,16).
Atunci când el ne invită să luăm asupra noastră jugul său plăcut, ne invită să ne îmbogățim cu această sărăcie pe care el a îmbrățișat-o și pe care a venit să o schimbe și să o transforme într-o adevărată bogăție.
Lumea, care trăiește într-o apăsătoare mizerie materială, morală și spirituală, are nevoie de a ieși din această condiție umilitoare și a se ridica la o condiție de demnitate umană, morală și spirituală, care nu poate fi schimbată prin bogăția trecătoare a acestei lumi, prin forța bunurilor, a banilor, a puterii și a cuceririlor lumești, ci doar prin sărăcia îmbogățită de iubirea celui care din fire este bogat și a lăsat toate pentru a se face solidar cu oamenii și a-I transforma în condiția de fii adoptivi ai lui prin el, Dumnezeu făcut om.
Timpul Postului Mare este un timp al întâlnirii personale și comunitare cu el, care merge înaintea noastră cu crucea și iubirea sa, cu cel care a știut să renunțe la toate pentru a oferi oamenilor supuși slăbiciunilor, păcatului și mizeriei șansa unei adevărate îmbogățiri.
Cine îl întâlnește pe Isus, cine ia contact cu evanghelia sa, cine experimentează iubirea sa iertătoare, cine descoperă Biserica transformată într-o adevărată familie evanghelizatoare, acela cu adevărat se îmbogățește și devine la rândul său un om care transformă sărăcia în bogăție și contribuie la întâlnirea tuturor celor săraci și în mizerie cu cel care este bogăția făcută săracă, pentru a transforma sărăcia umană în bogăție cerească.
Îi mulțumim Sfântului Părinte pentru această lecție de iubire și conviețuire și pentru acest mesaj încurajator pe care ni-l prezintă pentru a înțelege și descoperi logica întrupării și a crucii, logica îmbogățirii adevărate.
Îl rugăm pe Isus cel devenit sărac să ne îmbogățească în acest timp sfânt și să ne îmbucure inima cu darurile sale cerești ca să-I putem întâmpina pe toți cei săraci și marginalizați cu noi sentimente de iubire și prețuire în Domnul.
Tuturor, un Post sfânt și bogat în convertire și slujire!
+ Petru Gherghel, episcop de Iași