Curier juridic
- Z.T. (Iași). "În luna octombrie a anului trecut am demarat în instanță procedura ordonanței de plată în vederea recuperării unor debite datorate de către o societate comercială către societatea pe care o administrez în baza unor facturi neachitate din 2013. Deși am depus la dosar toate înscrisurile necesare pentru dovedirea debitului, cererea mea a fost respinsă pe excepția inadmisibilității. Este obligatorie procedura medierii în cauzele care au ca obiect somație de plată?"
Din ziua de 15 februarie 2013, OG nr. 5/2001, privind somația de plată și OUG nr. 119/2007, privind ordonanța de plată au fost abrogate, ea fiind reglementată doar de art. 1013-1024 din noul Codul de procedură civilă.
Conform textelor legale mai sus-menționate, dumneavoastră, în calitate de creditor, trebuie să comunicați debitorului prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație prin care îi puneți în vedere să plătească sumele datorate în 15 zile de la primirea acesteia. Abia după ce se scurg cele 15 zile și debitorul nu plătește, vă puteți adresa instanței cu o cerere de ordonanță de plată. Dacă lipsește această procedură prealabilă și obligatorie, cererea de ordonanță de plată vă va fi respinsă ca inadmisibilă de către instanță. Prin urmare, aveți posibilitatea de a depune o altă cerere în vederea recuperării debitului, dar numai după realizarea procedurii prealabile a somației.
Procedura medierii nu este obligatorie la somația de plată, dar este necesară procedura prealabilă.
- Mihai Dumea (Săbăoani). "În condițiile în care o persoană nu se prezintă la judecată și nu dorește ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile moștenite de la părinții săi, judecătorul va soluționa sau nu cauza?"
Conform reglementărilor legale, în vigoare în acest moment, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune (art. 1143 al. 1 Cod civil). Mai mult, chiar dacă dv. v-ați fi opus fragmentării dreptului de proprietate, această opoziție nu ar fi avut niciun efect, procedura ieșirii din indiviziune urmându-și cursul și fără aportul dv. Prin urmare, nici legal, dar nici moral nu ar trebui să fiți tras la răspundere de către rude, situația lor actuală urmând a fi aceeași indiferent de poziția dv. din proces. În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de judecată, în condițiile în care o parte este nemulțumită de modul în care s-a dispus partajarea, atunci trebuia să conteste hotărârea în termenul legal de 15 zile. În cazul în care nu a uzat de calea de atac, atunci se consideră că toate părțile au fost mulțumite de hotărârea instanței de fond.
- Niculiță C. (Răducăneni). "În anul 2013 am depus la Judecătoria Răducăneni o acțiune în obligarea pârâtului la pensie de întreținere, dar, prin încheiere, cererea a fost anulată pentru motivul că nu am indicat domiciliul pârâtului din străinătate. Precizez că am depus la dosar o copie de pe buletin prin care am făcut dovada domiciliului din România".
Conform art. 150 al. 1 pct. 13, "...dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu este cunoscut/cunoscută, citarea se face potrivit art. 162".
Din art. 162 al. 1 reiese și situația conform căreia dacă reclamantul nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, deși a dovedit că a făcut tot ce i-a stat în putință, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Potrivit aceluiași text legal, citarea prin publicitate presupune afișarea citației pe ușa instanței, pe portalul instanței de judecată competente și la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. Din momentul încuviințării citării prin publicitate, instanța este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, conform prevederilor art. 57, care va fi citat la dezbateri în vederea reprezentării intereselor pârâtului.
Împotriva încheierii prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată puteți face cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Av. Mihaela Ciobanu