Au trecut la Domnul
- Pr. Anton Moraru, paroh de Șcheia, a decedat într-un spital din Iași, în dimineața zilei de 15 ianuarie, în urma unor complicații medicale cauzate de un atac vascular, petrecut cu o zi înainte, pe când celebra sfânta Liturghia în biserica din Șcheia. S-a născut la 13 noiembrie 1956 la Gârleni (Bacău). A absolvit Școala Generală de 8 clase în anul 1970 la Gârleni (Racila), Liceul Teoretic Real "Matematică-Fizică" din Buhuși în anul 1975, Școala de Cantori în anul 1976 la Iași și Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 1983. Între anii 1976 și 1977 a făcut stagiul militar. A fost sfințit preot la 29 iunie 1983 la Iași de ep. Iakab Antal. A activat ca vicar la Hălăucești (1983-1985), Luizi-Călugăra (1985-1987), București-Bărăția (1987), Luizi-Călugăra (1987-1988), Nisiporești (1988-1989), Piatra Neamț (1989-1990), paroh la Bălușești (1990-1996), Sascut Sat (1996-2001), Șcheia (2001-2014). A construit biserica din Recea (filiala de la Bălușești), a renovat casa parohială din Sascut Sat și biserica din Șcheia. Liturghia înmormântării a fost prezidată de PS Petru Gherghel, în biserica din Lespezi, la 18 ianuarie, în prezența a peste 90 de preoți.
- La 27 decembrie 2013 a fost chemată la Domnul sora Georgina Cmeci, după o boală îndelungată, trăită în spirit de credință. S-a născut în anul 1924, în localitatea Bucium, județul Bihor. În anul 1939 a intrat în mănăstirea Surorilor Oblate Asumpționiste de la Beiuș. După primele voturi a fost trimisă în misiune, în localitatea Tomnatec, județul Timiș, pentru a se ocupa de educația copiilor din grădiniță și din școala primară, apoi i s-a încredințat o altă misiune, la Spitalul "Assomption" din București. În anul 2001, căzând pe gheață, a fost internată pentru nouă luni în spital, ulterior nemaiputând merge. Din anul 2002 s-a aflat la mănăstirea din Izvoare, fiind îngrijită de surori. Liturghia de înmormântare a fost celebrată la 29 decembrie 2013, la biserica din Izvoare, Bacău.