Părinte, mai aveți puțină răbdare
Multe sunt întâmplările deosebite ce pot fi povestite în viața unui misionar și multe sunt convertirile despre care poate vorbi un misionar. Am învățat dintr-o întâmplare neobișnuită cât de mult contează un moment de răbdare.
Într-o zi de marți, pregătit fiind să merg spre cel mai îndepărtat sat al misiunii noastre din Djébonoua (Coasta de Fildeș), pentru a celebra sfânta Liturghie, m-am oprit pe cale pentru a lua un grup de credincioși dintr-o comunitate mai mare ca să ne ajute la cântări și la citirea lecturilor în baoulé - limba locală.
După ce grupul a urcat în mașină, am hotărât să plec, dar oamenii mi-au spus: "Părinte, mai aveți puțină răbdare, trebuie să mai sosească cineva!" Eu eram grăbit și, nevăzând pe nimeni, am voit să plec, dar cei din mașină m-au rugat din nou să am răbdare pentru că mai era cineva care trebuia să vină, o persoană care merita momentul de așteptare. După câteva minute, am văzut o bătrânică ce venea agale, cu un băț în mână și cu o privire adâncă și pierdută. L-am întrebat pe catehet cine era acea nouă persoană, și mi-a spus că era o dansatoare comian și că este o mare victorie pentru comunitatea catolică faptul că s-a convertit.
Ce este o dansatoare comian? Este o persoană, membră a unui grup mare și influent, care a făcut pactul cu cel rău. Pentru a putea fi mai ușor de înțeles, aș putea să îl asemăn, în cultura românească, grupului de vrăjitoare. Mulți păgâni apelează la serviciile lor pentru a avea bani, succes în viață, dar mai ales pentru a face rău cuiva. Sunt persoane de temut pe care localnicii le frecventează doar la mare strâmtorare.
După acea întâlnire, bătrânica noastră s-a hotărât să termine cu cele rele și era atât de hotărâtă încât, într-una din vizitele mele în satul ei, mi-a încredințat toate materialele pe care ea, mai înainte, le folosea în pregătirea vrăjilor: măști, haine, pietre, plante descântate, amulete și alte obiecte specifice. Am rămas plăcut surprins și mulțumit de zâmbetul pe care-l avea pe buze în momentul în care am pus în mașină și ultima sacoșă pe care ea mi-a încredințat-o. Se simțea eliberată, cu adevărat, de tot ceea ce mai putea să o țină legată de cel rău. Multe persoane din comunitate au ieșit din casele lor și au asistat la acel moment nemaiîntâlnit, în care o dansatoare comian renunță la viața ei de mai înainte, încredințând preotului tot ceea ce o lega de cel rău. Trebuie să recunosc, între cei care priveau erau și persoane încă păgâne. Unele se mirau de cele întâmplate, altele erau nemulțumite, dar pentru toți a fost o lecție de convertire.
Ajuns acasă, cei care erau apropiați de misiune s-au dat înapoi, pentru că știau ce reprezintă acele obiecte și se temeau să se apropie. Cu mult curaj și încredințat de harul lui Dumnezeu, am pus toate acele obiecte laolaltă și le-am dat foc.
Această întâmplare a fost o dovadă tangibilă că Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru răspândirea împărăției cerurilor și că răul poate fi scos din inima omului, dar pentru aceasta ai nevoie și de un dram de răbdare.
Toate acestea s-au petrecut chiar înaintea sărbătorilor de Crăciun, anul trecut. Pruncul Isus, care este lumina lumii, a învins întunericul din inima acestei femei și s-a născut cu adevărat pentru ea.
Rugați-vă pentru ca astfel de cazuri să se repete și pentru ca Dumnezeu să poată domni în cât mai multe inimi în acest an 2014.
Uniți în rugăciune,
Pr. Gabriel Cimpoeșu