Provocări pentru noul an

S-a încheiat la 24 noiembrie 2013 Anul Credinţei. La nivelul Diecezei de Iaşi a fost şi cel de-al treilea an dedicat familiei. Cu ce rămânem din ceea ce am trăit? Care sunt provocările pentru noul an?

Lansat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II (11 octombrie 1962) şi a 20 de ani de la promulgarea Catehismului Bisericii Catolice (11 octombrie 1992), Anul Credinţei (11 octombrie 2012 - 24 noiembrie 2013) a avut menirea să "trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă".

Evenimentele trăite anul trecut la nivelul Bisericii Universale şi al Diecezei de Iaşi (întâlniri, conferinţe, simpozioane, cursuri, pelerinaje, pagini şi rubrici speciale pe site sau în publicaţii, cateheze, materiale publicate, lectio divina, adoraţii, rugăciuni, vizite ale icoanei Maicii Domnului, misiuni populare în parohii etc.) ne-au ajutat să parcurgem cele patru indicaţii propuse: mărturisire, celebrare, trăire, rugăciune.

La nivel individual mulţi s-au întors în biserica în care au fost botezaţi pentru a se ruga şi a reflecta la semnificaţia Botezului. Alţii au urmat diferite propuneri, precum decalogul pentru Anul Credinţei: 1) Îmi voi mărturisi credinţa spunând zi de zi Crezul, 2) Mă voi strădui ca Liturghia să fie plină de credinţă, 3) Mă voi spovedi şi împărtăşi cât mai des, 4) Voi medita zilnic cel puţin un verset din Sfânta Scriptură, 5) Voi găsi în sfânta Fecioară Maria un model de credinţă, 6) Voi da ascultare îndemnurilor Sfântului Părinte, 7) Îmi voi alege un sfânt patron şi ocrotitor pentru Anul Credinţei, 8) Îmi voi alege o carte bună pe care să o citesc, 9) Voi renunţa la ceva care mă ţine departe de credinţă, 10) Mă voi ruga pentru o persoană care nu crede.

Cu prima duminică a Adventului (1 decembrie 2013) a început un nou an pastoral şi liturgic. Provocările pentru noul an vin din ceea ce am trăit până acum. Iată câteva.

Mai întâi, este importantă orientarea spre martorii credinţei. Un asemenea martor a fost şi ep. Anton Durcovici, mort în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, la 10 decembrie 1951. Marea bucurie a venit la 31 octombrie 2013 când Sfântul Părinte a recunoscut oficial martiriul slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici, aprobând ridicarea la cinstea altarelor şi înscrierea lui, într-un viitor apropiat, în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice. Anul acesta, conform scrisorii pastorale a păstorului diecezei din ziua de 5 noiembrie 2013, este dedicat cunoaşterii, promovării şi popularizării mesajului episcopului martir.

Continuăm să ne orientăm şi spre familie. La Vatican, între 5 şi 19 octombrie 2014 va fi un Sinod special dedicat familiei, cu tema: "Provocările pastorale ale familiei în contextul evanghelizării". O altă provocare constă în chemarea de a intra în logica noii evanghelizări: "Nouă în ardoarea sa, în metodele sale şi în exprimările sale". Şi nu în ultimul rând, evenimentele de anul trecut ne cheamă să trăim credinţa cu entuziasm şi să o propunem şi altora.

La început de an civil ne facem urări şi ne spunem: La mulţi ani! Avem dorinţe mai curate pentru noi şi pentru alţii. Cea mai bună urare o găsim la episcopul Anton Durcovici, căruia îi este dedicat acest an. Stema lui e compusă dintr-o navă în furtună în care stă Mielul lui Dumnezeu cu steagul victoriei. În mijloc se află crucea, în stânga mitra, iar în dreapta cârja episcopală. Dedesubt este motoul lui, un text din Ps 143,15: "Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul". Fericirea pentru noi, pentru familiile noastre aceasta este: să îl facem pe Dumnezeu stăpân al nostru.

Urarea specială pentru toţi cititorii o constituie îndemnul care ne însoţeşte în acest an: "Fiţi imitatorii acelora care, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile" (Evr 6,12).

Pr. Cornel Cadar