Concurs de poezie și muzică
De la publicarea știrii cu privire la recunoașterea martiriului episcopului nostru Anton Durcovici, prin decretul papei Francisc din ziua de 31 octombrie 2013, întreaga dieceză se pregătește pentru a celebra cu solemnitate declararea lui ca fericit în ziua de 17 mai.
În scrisoarea circulară a PS Petru Gherghel, din 5 noiembrie 2013, au fost recomandate unele inițiative pentru a ne putea pregăti în vederea acestui act solemn. Între acestea este și invitația adresată persoanelor care au talent în domeniul muzicii sau al poeziei pentru a compune texte și partituri muzicale având ca subiect persoana și martiriul episcopului Anton.
Textele și partiturile care vor întruni aprecierile juriului vor fi popularizate și vor contribui astfel la cunoașterea mai bună a episcopului nostru martir.
Regulamentul acestui concurs organizat de Episcopia de Iași se găsește pe www.ercis.ro, chiar pe prima pagină sau în secțiunea "Durcovici".
S-a alcătuit o comisie care va analiza și va premia textele și partiturile cele mai reușite.
Conform regulamentului, creațiile poetice și muzicale pot fi trimise până la 15 martie, pe adresa de e-mail a responsabilului comisiei, pr. Eduard Soare: siredwardsun@yahoo.com.
Ep. Aurel Percă