Sfânta Scriptură

- Edith Pintea (Arad). "Domnul Isus, după ce a vindecat mulţi "pacienţi", respectiv i-a scăpat de diavoli, de ce le spune acestora să nu vorbească nimănui despre minunile pe care le-a săvârşit? Iar după schimbarea sa la faţă, dă poruncă apostolilor: "Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va învia din morţi" (Mt 17,9)?".

Isus nu putea să li se prezinte iudeilor ca fiind Mesia, fără să provoace o înţelegere greşită a misiunii sale şi a persoanei sale şi fără a isca pericolul unei mişcări politice urmate de o intervenţie a romanilor. Dezvăluirea completă a misterului Fiului Omului avea să aibă loc numai la parusie. Interdicţia repetată a lui Isus de a nu se vorbi despre minunile sale este de fapt încălcată şi astfel minunile devin un fapt public. Epifania lui Isus nu poate fi oprită. Cei care nu înţeleg de la început şi până la sfârşit sunt discipolii. Obiectul obtuzităţii lor este pătimirea şi învierea. Orice revelare a lui Dumnezeu care are în vedere acţiunea lui viitoare trebuie să fie sigilată în aşteptarea împlinirii sale. Revelarea de pe munte (Mt 17,1-9) este un eveniment-cuvânt profetic ce are în vedere învierea Fiului Omului. De aceea, numai după împlinire este posibil să se vorbească despre acest lucru în mod corect. Faptul are consecinţe clare: a fi discipol (=a fi creştin) nu înseamnă a cunoaşte corect formula de credinţă (vezi situaţia lui Petru: Mt 16,16), ci a avea disponibilitatea de a urma calea crucii. De aceea, numai sub cruce se poate afirma în mod deschis că acest om cu adevărat este Fiul lui Dumnezeu (Mc 15,39).

Pr. Alois Bulai