|
Crăciun 2014 Pregătiți-vă să-l întâmpinăm pe Domnul, care vine la noi, El este bucuria și fericirea noastră! Timpul Adventului, care a început de câteva zile, este un timp de pregătire la o nouă întâlnire cu iubirea Tatălui, care ne iubește atât de mult încât ni l-a dat pe însuși Fiul său unic și ni-l oferă mereu ca prin el să avem viață și s-o avem din belșug (cf. In 3,16; 10,10). Ne pregătim, așadar, să-l întâlnim pe Domnul, pe Isus, Mântuitorul făgăduit, care a ales să se facă asemenea nouă, pentru ca noi să putem deveni ca el și prin el fii ai aceluiași Părinte ceresc. Ne pregătim să-l întâlnim pe însuși Fiul lui Dumnezeu sub chipul unui prunc, așezat pe brațele Maicii sale, semnul celei mai mari minuni din istoria mântuirii, în care descoperim iubirea infinită a lui Dumnezeu, făcută vizibilă pe pământ. Crăciunul, ziua de naștere a pruncului Isus, a îmbucurat și continuă să îmbucure inimile tuturor oamenilor, care descoperă în el toată iubirea și tot sensul existenței noastre. Crăciunul rămâne dovada legăturii omului cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu făpturile sale. Spre acest eveniment și mister al istoriei ne pregătește, an de an, toată învățătura Vechiului Testament, toți profeții și toți cei care, inspirați de Dumnezeu, au alimentat speranța izbăvirii din păcat, a mântuirii și a fericirii adevărate. Rând pe rând, lecturile sfinte din cele patru săptămâni de pregătire din Advent ne fac să retrăim clipele așteptării celui promis, ne fac să descoperim planul de iubire al lui Dumnezeu și ne ajută să pătrundem în misterul prezenței sale în istorie și în viața noastră de credință. Ne bucurăm să întâlnim, în acest drum spre Isus, pe cea care l-a primit în sânul ei și în casa din Nazaret, pe Fecioara Maria, împreună cu Iosif cel drept, soțul ei feciorelnic, care fiecare la rândul său s-a pus la dispoziția Părintelui ceresc, ca să fie ocrotitorul celui care avea să aducă omenirii mântuirea și pacea adevărată. An de an, Maria și Iosif ne însoțesc pe drumul întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu și ne ajută să-l descoperim pe cel care este "calea, adevărul și viața", care ne asigură de adevărată bucurie și de adevărată fericire. În drumul nostru spre marea sărbătoare a Nașterii Domnului, anul acesta trăim un moment special: celebrăm prima sărbătoare a noului fericit Anton Durcovici, episcopul și păstorul nostru care, ridicat acum la cinstea altarelor, ne întâmpină cu exemplul său și ni-l arată pe Isus, pe care el l-a descoperit, l-a urmat și căruia i-a fost crainic adevărat și devotat în marea misiune de a-l urma și de a-l sluji cu propria sa viață, cu propriul său martiriu, devenind prin aceasta un adevărat maestru și îndrumător spre el. Așa cum odinioară sfântul Ioan Botezătorul l-a întâlnit pe Mesia, cel așteptat de popoare, tot așa și episcopul nostru Anton ne cheamă să ne îndreptăm privirea spre el, care este adevărata lumină și bucurie în viață, spre Cristos, făcut om, pentru ca să ne învrednicim de a fi mântuiți. El, după ce l-a descoperit, după ce l-a identificat ca adevăratul răscumpărător al omului, asemenea lui Ioan Botezătorul, ni l-a arătat prin toată viața și învățătura lui, spunând: "Iată, mielul lui Dumnezeu; iată-l pe acela care ridică păcatele lumii" (In 1,30). Ceea ce a descoperit, episcopul Anton nu a încetat să arate celorlalți, fiind convins că numai prin el și cu el oamenii timpului nostru se vor învrednici să descopere adevărata fericire și adevăratul drum spre înălțare. Era convins că misiunea lui era ca și cea a prorocului Ioan Botezătorul: "Voi înșivă sunteți martori că am zis: eu nu sunt Cristos, ci sunt trimis înaintea lui. El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez" (In 3,28.30). Pentru el s-a dăruit mergând până la jertfa de sine. Am trăit anul acesta marea bucurie a împlinirii misiunii episcopului nostru Anton, care, fiind ales să-i fie discipol, să ajungă preotul și apostolul său, nu a făcut altceva decât cu umilință și profundă dragoste a căutat un singur lucru: să dea mărturie despre Cristos, care a venit în lume să se dăruiască pentru oameni, ca ei să aibă viață, iar el, cu prețul jertfei sale, să anunțe că trebuie să crească, să-i mântuiască pe toți și, astfel, prin jertfa sa, să se bucure de adevărata slavă. Conștient de chemarea sa, episcopul nostru nu a căutat altceva decât să dea mărturie despre Isus, care, ca un miel nevinovat, a venit în lume, s-a oferit de bunăvoie să fie jertfit, iar, prin jertfa sa, să aducă lumii împăcarea și viața. S-a oferit pe sine ca să dea mărturie că el este mielul care a luat asupra sa păcatele lumii și care, murind pe cruce, aduce lumii adevărata fericire. Mărturia episcopului Anton rămâne cel mai mare dar pe care el l-a oferit pentru noi, nu căutându-se ori cruțându-se pe sine, ci dorind întocmai ca acela care a venit în lume să își continue iubirea și jertfa sa în folosul oamenilor. Ales să fie păstorul cel mare al diecezei noastre, a devenit adevărată victimă pentru popor, urmând cu fidelitate marele drum al jertfei, spunând prin vorbă, faptă și scris, că doar acel popor poate să fie cu adevărat fericit care-l iubește pe Dumnezeu și-l urmează cu fidelitate. "Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!" (Ps 143,15). Celebrând prima sărbătoare dedicată episcopului nostru martir și fericit, așa cum a stabilit papa Francisc, la 10 decembrie, îl preamărim pe Dumnezeu pentru această fericită ocazie de a da mărturie despre iubirea sa pentru noi, oamenii, care retrăim cu profundă credință marele adevăr că Emanuel - Dumnezeu e cu noi. Sfințiile voastre, dragi frați și surori în Cristos, Se cuvine ca din inimile noastre să se ridice spre ceruri un imn de adevărată preamărire, unindu-ne cu corurile îngerești și tresăltând în cântări de laudă: "Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor de bunăvoință", un adevărat colind care cuprinde în sine toate cântările și colindele din lume. Acum când celebrăm cu întreaga Biserică Nașterea Domnului, adică misterul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu și coborârea între oameni a lui Isus, Mântuitorul lumii, îndreptăm spre ceruri cântarea noastră specială de bucurie și îi mulțumim că el a venit la noi și ne-a oferit atâtea daruri cerești, iar pentru credincioșii noștri, o nouă dovadă de iubire prin episcopul nostru, fericitul Anton Durcovici: "Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim, pe tine, veșnicul Părinte, pentru slava ta cea mare", căci tu ai fost și rămâi adevărata noastră bucurie și adevărata noastră speranță. Îți mulțumim, ție, pentru darul întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru darul mamei noastre sfinte, preacurata Fecioară Maria, și pentru noul nostru fericit, episcopul Anton Durcovici, martir, care ne-a învățat să credem și să fim siguri că fericit este și trebuie să rămână poporul nostru, care îl are ca Dumnezeu pe Domnul! Sărbători fericite! Crăciun binecuvântat! + Petru Gherghel, episcop de Iași
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |