Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Din istoria revistei (XXII) -

Anul 1990

Decembrie 1989 a deschis noi posibilități pentru reluarea publicațiilor. Nu existau mijloace tehnice. Într-o formă simplă, în format apropiat de A4 (31,5x21,5 - 28x19,5 cm), s-a reluat publicarea revistei "Lumina creștinului", cu 12 pagini, pe două coloane. Pentru a se face legătura cu prima publicație s-a preluat ca subtitlu: "Foaie religioasă periodică a Diecezei Catolice de Iași". În jurul unui glob pământesc cu mai multe persoane spre care luminează crucea de sus, lăsând o umbră în urmă, sunt citatele din In 8,12: "Eu sunt lumina lumii" și din 1In 2,10: "Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină".

În primul număr, apărut în 300 de exemplare, se explică faptul că se reia publicarea vechii reviste, cu dorința de a fi fideli programului inițial prezentat în primul articol din ianuarie 1913, care este redat la paginile 3-5.

"În mod deosebit, în aceste clipe, dorim să slujim cu suflet de români poporul și pământul nostru drag, unde trăim de secole. Scopul prezentei reviste este acela, conform idealurilor Bisericii noastre catolice, de luminare a conștiințelor, de formare sufletească și de informare religioasă".

În articolul de fond intitulat "Și totuși Lumina strălucește", Mons. Petru Gherghel, pe atunci ordinarius, scrie: "Chiar dacă în ultimii ani cuvântul lui Cristos a fost răstignit și condamnat să zacă în întuneric, departe de presă, de radio sau televiziune, din cauza capriciilor despotice ale câtorva oameni, el n-a încetat să existe și să lumineze în Biserică, din gură în gură. Acum a sosit din nou ora luminii, a adevărului și a dreptății, ora lui Cristos. Acum s-a deschis calea spre "Lumina creștinului", care din anul 1948 n-a mai apărut".

Din colectivul de redacție făcea parte: Mons. Petru Gherghel, pr. Aurel Percă (redactor responsabil) și pr. dr. Vladimir Petercă (redactor adjunct). Adresa și administrația revistei erau la Institutul Teologic din Iași.

În afară de redactori, articolele erau semnate de profesorii de la același Institut sau de preoți din dieceză (pr. Iosif Bișoc, pr. Ioan Tamaș, pr. Anton Despinescu, pr. Pavel Chelaru, pr. Eduard Ferenț, pr. Anton Budău, pr. Anton Ghiurcă, pr. Ioan Gabor, pr. Cornel Cadar, pr. Mihai Percă, pr. Isidor Chinez, pr. Iosif Agiurgioaei, pr. Alois Bulai, pr. Grigore Duma). Primul laic (Agneza Lujinschi) semnează un articol ("Astăzi s-a născut Cristos"), în decembrie 1990.

Numărul din februarie se deschide cu o scrisoare circulară a Mons. Petru Gherghel, prin care anunță că Dieceza de Iași, după ce a fost interzisă în anul 1948, își reia întreaga activitate, inclusiv cea administrativ-contabilă.

Numărul din martie 1990 anunță numirea Mons. Petru Gherghel ca episcop de Iași de către papa Ioan Paul al II-lea (14 martie 1990), iar numerele din mai și iunie 1990 descriu consacrarea întru episcop a Mons. Petru, care a avut loc la 1 mai. Tot în mai este redată vizita Macii Tereza de Calcutta în România. Numărul din noiembrie 1990 anunță numirea arhiepiscopului John Bukovsky ca nunțiu apostolic în România. Iulie și august apar împreună (12 pagini), septembrie, octombrie și noiembrie sunt scoase în 8 pagini, iar decembrie în 16 pagini. În luna august se publică intențiile Apostolatului Rugăciunii (vor fi reluate sistematic din aprilie 1993), iar în noiembrie apare rubrica "Știri". Multiplicarea se făcea prin fotocopiere scanner la Institutul Teologic, în 2.500 de exemplare.

Pastorale, poezii, știri scurte, articole istorice, teologice, despre spiritualitate, despre familie, vieți de sfinți, reportaje, mesaje, mărturii, explicații la diferite evenimente, sărbători sau probleme au format conținutul revistei din anul 1990. Temele acestea, la care se vor adăuga și altele, vor fi continuate și în anii următori.

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat