Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

Doamne, mărește-ne credința!

"Am bătut la ușa ta, am bătut la ușa inimii tale, pentru a avea un loc de dormit și căldură. De ce mă respingi? Deschide-mi, prietene!

De ce mă întrebi dacă vin din Africa, sau din America, sau din Asia, sau din Europa? Eu am doar nevoie să-mi deschizi, prietene!

De ce mă întrebi despre modul în care arăt, despre culoarea pielii mele sau despre comunitatea din care provin? Eu te rog să-mi deschizi ușa, prietene!

Nu sunt un om negru, nu sunt un om roșu, nu sunt un om galben, nu sunt un om alb: sunt doar un om. Deschide-mi ușa și ai să vezi!

Deschide ușa ta, deschide ușa inimii tale pentru că sunt un om, un om asemenea ție!" (Rugăciunea unui tânăr din Africa).

În aceeași perspectivă a deschiderii orizontului misionar către toate colțurile pământului, a avut loc la Ciofliceni, în perioada 7-10 octombrie, Primul Congres Misionar Național din România, cu tema "Doamne, mărește-ne credința!" (Lc 17,5). Scopul acestui congres a fost revitalizarea și intensificarea spiritului misionar în Biserica locală și descoperirea unor noi modalități de colaborare și susținere a activității misionare diecezane și interdiecezane.

Organizat de Operele Pontificale din România și susținut de Conferința Episcopilor din România (CER), evenimentul a reunit reprezentanți din toate diecezele și eparhiile din România, la care s-a adăugat o delegație din Republica Moldova. Din partea Diecezei de Iași a participat o delegație de 11 persoane, la care s-au alăturat PS Aurel Percă și pr. Benone Lucaci, rector al Institutului Teologic din Iași, care ne-a vorbit despre experiența sa misionară.

Biserica locală din România simte tot mai necesară o colaborare în ceea ce privește activitatea de animare și sensibilizare misionară, având în vedere această latură esențială a Bisericii, așa cum sublinia și PS Jozsef Tamas, episcop auxiliar de Alba-Iulia și reprezentant al CER cu animarea misionară: "Trebuie să menținem trează spiritualitatea misionară, trebuie să fim dragostea activă a lui Dumnezeu; a iubi așa cum el iubește, a ajuta așa cum el o face, a sluji precum el o face. A fi misionar înseamnă a deveni pod între cer și pământ".

Plecând de la prima conferință, Rădăcini misionare pe teritoriul României, susținută de pr. Alois Moraru, și continuând cu cea de-a doua conferință, Fundamentul biblic și teologic al misionarismului "ad gentes", susținută de pr. Alois Bulai, în prima zi participanții au fost invitați să redescopere dorința de colaborare a lui Dumnezeu cu oamenii chemați de el, pentru a vesti tuturor popoarelor mântuirea și originea apostolică a Bisericii, subliniind legătura vitală dintre evanghelizare și opera misionară a preoților ajunși pe teritoriul nostru.

Descoperind cele patru Opere Pontificale Misionare, carisma și activitățile concrete, descoperind realitatea misionară din relatările pr. Eugen Blaj, misionar în Kenya, în cea de-a doua zi, participanții au fost invitați să răspundă la întrebarea "Ce ar trebui să facem noi, cunoscând toate aceste lucruri, atât pentru o mai bună animare misionară în dieceză, cât și pentru o susținere mai concretă a activității misionare?"

Unind răspunsul cu rugăciunea de la început a tânărului african, putem spune că o lume săracă, de multe ori necunoscută, stă la ușa inimii noastre și bate. E nevoie ca cineva să deschidă ușa și să ofere ajutorul său și vestea cea bună. Lucrul acesta se va întâmpla atunci când vom reuși să facem tuturor cunoscut că cel de lângă noi este aproapele nostru, asemenea nouă și că ceea ce noi oferim este puțină speranță într-o lume atât de încercată. Nu este nici vina lor că s-au născut acolo, nici meritul nostru că suntem aici. Când înțelegi toate acestea, cauți și modalități de a ajuta, iar toate acestea se fac doar împreună. Aceasta a fost ideea Primului Congres Misionar din România.

Pr. Florin-Petru Sescu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat