Calea fericirilor evanghelice. Pulsul credinţei

În ultimele luni am încercat să înţelegem fiecare fericire în parte, deoarece trăirea lor stă în centrul vieţii creştine. Nu există o prietenie autentică cu Isus, fără cunoaşterea şi urmarea lor. La încheierea acestei serii de reflecţii asupra căii fericirilor, dorim să ne reamintim valoarea lor esenţială, pentru viaţa de credinţă. Luna noiembrie ne oferă ocazia de a învăţa de la atâţia sfinţi ce înseamnă trăirea concretă, zi de zi, a fericirilor. Sfinţii au întrupat în viaţa lor fericirile trăite şi proclamate de Isus.

Înainte de toate, nu trebuie să uităm că fericirile sunt autoportretul lui Cristos: el este cel sărac, cel care plânge, blând, căruia îi este foame şi sete pentru dreptate, milostiv, curat la inimă, făuritor de pace şi persecutat. El primul a trăit aceste fericiri, tocmai pentru a ne arăta că nu sunt o simplă declaraţie, un program de viaţă întocmit artificial; punerea lor în practică este esenţa relaţiei cu Dumnezeu. Suntem mult prea obişnuiţi să ne "cântărim" viaţa noastră de credinţă după măsura poruncilor, să fim atenţi la ceea ce nu trebuie să facem şi să bifăm pe listele noastre interioare capitolele care nu au fost atinse prea tare de rătăcirile noastre. Poruncile din Vechiul Testament îşi păstrează validitatea lor, însă fericirile le împlinesc. Isus a spus că nu a venit să desfiinţeze legea, ci să o împlinească. El este cel care "întrupează" în totalitate această lege prin împlinirea lor, el este, şi în privinţa aceasta, modelul nostru. Este modelul omului nou!

Logica omului se loveşte de paradoxul fericirilor. Este greu să accepţi că fericirea ta ţine de faptul de a găsi în Dumnezeu unica bogăţie, de a fi milostiv sau de a fi curat cu inima. Diferite mentalităţi spun că, de fapt, pentru a fi o persoană realizată tocmai lucrurile acestea nu trebuie să le faci şi leagă fericirea de bani, de succesul cu orice preţ şi de putere. Astfel, ne regăsim tot mai egoişti, mai războinici unii cu ceilalţi şi mai "dependenţi" de "fericirile" noastre artificiale, seducătoare şi amăgitoare.

Omul nou întrupează aceste fericiri. Fericirile descriu ceea ce trebuie să fie un creştin: ele sunt portretul ucenicului lui Cristos, imaginea celor care au primit împărăţia lui Dumnezeu şi care doresc ca viaţa lor să fie în armonie cu cerinţele lui Isus. Omenirea a avut întotdeauna nevoie de această noutate, dar astăzi parcă are nevoie mai mult ca oricând! "Piaţa fericirilor" este suprasaturată de oferte, în timp ce oamenii devin tot mai trişti, mai abătuţi şi mai nefericiţi. Reţete de fericire sunt la tot pasul, însă se descoperă tot mai greu adevăratele bucurii şi mulţumiri.

Ca un gest concret cu ajutorul căruia să lăsăm ca fericirile evanghelice să formeze viaţa noastră, am putea ca în fiecare seară să citim aceste fericiri şi să ne facem examenul de conştiinţă pornind de la ele. Astfel, putem să măsurăm pulsul credinţei noastre şi cotele "investiţiei" în adevărata noastră fericire. Am putea să ne debarasăm de toate simulacrele de fericire şi de toate himerele care ne amăgesc că ne oferă ceva consistent pentru viaţa noastră. Am putea să construim, bucăţică cu bucăţică, împărăţia lui Dumnezeu în care toţi sunt fericiţi pentru că au ales calea oferită de Cristos.

Pr. Felix Roca