Congres al Divinei Milostiviri
Cel de-al IV-lea Congres Apostolic Internațional al Divinei Milostiviri a avut loc la Cracovia-Lagiewniki (Polonia), în perioada 3-5 octombrie. Au participat reprezentanți din peste 16 țări. Din România au participat două delegații, una din Dieceza de Iași, condusă de PS Petru Gherghel și cealaltă din Arhidieceza de București (reprezentată de Asociația "Faustinum"). Din delegația de la Iași a făcut parte: pr. Daniel Ghitiu, pr. Stanislav-Ioan Cucharec, pr. Marius Bucevski, pr. Iosif Iacob, sr. Iosefina Rediu (CIN), Celina Romila și Andrei Blaj.
Întâlnirea s-a desfășurat la inițiativa Academiei Divinei Milostiviri și sub patronajul Sanctuarului Divinei Milostiviri și a Diecezei de Cracovia.
În cele trei zile de conferințe, dezbateri și mărturii s-a putut experimenta, în complexul de la Lagiewniki (Cracovia), măreția vocației creștine, prin care omul se recunoaște destinatar constant, din momentul nașterii și până în momentul morții, al iubirii și milostivirii divine. Prin exemplul sfântului Ioan Paul al II-lea și al sfintei Faustina Kowalska s-a subliniat și misiunea pe care creștinul o are în această lume de a fi un martor a ceea ce el trăiește și experimentează constant în relația sa cu Dumnezeu: milostivirea divină.
Pe parcursul congresului, care au avut ca moto "Ioan Paul al II-lea - apostol al milostivirii lui Dumnezeu", participanții au putut experimenta îndeaproape importanța momentului istoric pe care omenirea îl trăiește, moment istoric definit de sfântul Ioan Paul al II-lea ca un moment în care prezentul și viitorul omenirii sunt strâns legate de acceptarea și de dăruirea iubirii și a milostivirii.
În intervenția sa, PS Petru Gherghel a vorbit despre cultul și devoțiunea divinei milostiviri în România, în mod special în Dieceza de Iași. A amintit și a subliniat modul simplu, dar plin de credință cu care creștinii, în diferite comunități din dieceză, în particular, dar și la nivel comunitar, practică devoțiunea divinei milostiviri având la loc de cinste imaginea lui Isus Milostivul, recitând zilnic la ora 15.00, Ora milostivirii, a Coroniței divinei îndurări, rugându-se novena în mai multe momente ale anului și în mod special în pregătirea sărbătorii Divinei Milostiviri din a doua duminică a Paștelui.
Grupul participanților