Copilul, un dar al lui Dumnezeu

Fiind prezent la Iaşi pentru beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, părintele Eugen Blaj, misionar în Kenya, a răspuns la câteva întrebări cu privire la condiţia copiilor din Kenya.

- Care este condiţia socială şi locul unui copil în societatea africană kenyană?

Copilul este considerat un dar al Domnului pentru familie şi e un motiv de bucurie. Chiar dacă băieţii sunt într-un fel privilegiaţi, familia se bucură indiferent dacă e băiat sau fată. Grija pentru creşterea copiilor este preluată de mamă, tatăl fiind mai mult preocupat de hrană şi păstorirea animalelor. Cele mai multe probleme le întâmpină copiii din cauza condiţiilor primitive de viaţă.

- Care sunt condiţiile de viaţă ale unui copil, asistenţa medicală, hrana, îmbrăcămintea?

Ţinând cont că ei se află în deşert, serviciile sunt minime. Misiunea noastră are un dispensar unde copiii pot primi îngrijire medical-sanitară de bază, nu ne permitem prezenţa unui doctor pentru tratamente de specialitate. Copiii cu boli grave sunt trimişi la spitalul din Marsabit. În ceea ce priveşte hrana, cei mai mulţi dintre ei mănâncă la şcoală. Acasă, părinţii, cu puţinele alimente primite sub forma ajutoarelor din partea misiunii sau organizaţiilor, pregătesc o mămăligă cu untură întinsă sau ulei, gogoşi, lipie, lucruri simple. Doar angajaţii guvernului îşi pot permite să cumpere şi să aibă o masă îndestulată, pentru ceilalţi masa este foarte săracă. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, cei mai mulţi primesc şi sunt obligaţi să poarte o uniformă şcolară. Sâmbăta, dacă au apă, îşi spală uniformele şi atunci îmbracă o haină tradiţională ieftină. Mulţi umblă cu haine rupte sau cârpite. Trăiesc în deşert, îşi duc viaţa în praf şi folosesc orice haină până nu mai poate fi purtată.

- Ce ne puteţi spune despre educaţia copiilor?

De câţiva ani, guvernul obligă şcolile primare să aibă şi grădiniţe pentru a oferi copiilor primele noţiuni de educaţie. O parte dintre grădiniţele construite de misiune au trecut în administraţia statului. Celelalte 16, deşi recunoscute de stat, au rămas în administrarea noastră. Încercăm să-i stimulăm pe părinţi să-şi trimită copiii la grădiniţă şi şcoală pentru că, în general, trimit unul sau doi, restul rămânând acasă pentru a avea grijă de animale. Din cauza distanţelor mari pe unii copii încercăm să-i cazăm la internat, dar şi acolo ne este destul de greu. Hrana oferită de şcoli este mereu aceeaşi. În general grăunţe, fasole, grâu sau orez, alimente neperisabile, pentru că nu există curent electric şi frigidere şi pentru că se pregătesc uşor prin fierbere şi fără condimente. În Maikona sunt şapte şcoli autorizate. Deşi preluate de stat, cele mai multe sunt susţinute de misiune. Încercăm să-i ajutăm pe profesori şi voluntari să supravieţuiască pentru a-şi duce munca de educaţie la bun sfârşit.

- Misiunea are ca scop primar transmiterea credinţei. Cum vă apropiaţi de copii?

Toate activităţile misiunii au ca scop însămânţarea credinţei, iar metodele sunt diferite. Încercăm mai întâi să ne apropiem de ei prin activităţi, prin educaţia oferită la grădiniţe şi oratoriu, mai apoi oferim o pregătire catehetică. Aceasta urmăreşte înainte de toate cunoaşterea lui Isus Cristos. Copiii au credinţă, dar dacă nu-l cunosc pe Dumnezeu şi pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu venit în lume, atunci credinţa creştină riscă să se amestece cu elementele religioase tradiţionale şi să se piardă.

- Ce aţi dori să transmiteţi credincioşilor din Dieceza de Iaşi?

Dorim să le mulţumim pentru rugăciuni şi pentru susţinerea materială. Dumnezeu îi ascultă şi ne dă puterea şi posibilitatea de a găsi cele necesare pentru copii. Cu ajutorul lor putem oferi celor mici hrană, educaţie şi cele necesare pentru viaţă. Dumnezeu să le răsplătească tuturor generozitatea!

Pr. Florin Petru Sescu