Calea fericirilor evanghelice. Pâinea inimii

Textul fericirilor evanghelice a ajuns la noi în două versiuni. Evanghelistul Matei prezintă opt fericiri, în timp ce Luca redă doar patru fericiri urmate însă fiecare de expresia "vai vouă". Matei exprimă a patra fericire astfel: "Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate pentru că ei se vor sătura". Luca spune doar: "Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura". Foamea spirituală şi foamea materială nu sunt opuse. Această fericire vrea să ne spună că a fi de partea celor înfometaţi şi a-i ajuta înseamnă a îndeplini faptele de dreptate cerute de Cristos. De fapt, acesta va fi criteriul pe baza căruia vom fi judecaţi la sfârşitul vieţii noastre pământeşti: "...am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau..." (Mt 25,35). Toată dreptatea pe care Dumnezeu o cere omului este sintetizată în dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Dragostea faţă de aproapele trebuie să fie aceea care îi determină pe cei înfometaţi de dreptate să se îngrijească de cei cărora le este foame de pâine, oferindu-le pâine pentru stomac şi pâine pentru inimă.

Papa Francisc în numeroase ocazii a evidenţiat scandalul sărăciei şi al foametei care afectează tot mai multe persoane. În exortaţia apostolică Evangelii gaudium, Sfântul Părinte spune că "nimeni nu se poate considera scutit de preocuparea faţă de cei săraci şi faţă de dreptatea socială" şi că "nu se mai poate tolera faptul să se arunce mâncare când există oameni care suferă de foame". Poate cel mai mare păcat împotriva săracilor şi a înfometaţilor este acela că ne facem că nu îi vedem trecând pe partea cealaltă a drumului, refuzându-le şi pâinea pentru stomac şi pâinea pentru inimă!

Citind aceste cuvinte poate suntem tentaţi să ne considerăm automat în categoria celor "înfometaţi" care au nevoie de susţinere. Fără îndoială, în ultima perioadă, au crescut dificultăţile materiale şi multe perspective sunt tot mai sumbre. Timpul adversităţilor este anotimpul virtuţilor. Tocmai de aceea, în ciuda unei astfel de situaţii, cred că în privinţa aceasta, ca tineri creştini, trebuie să avem în vedere cel puţin două aspecte. Primul este risipa. În ciuda faptului că ne considerăm săraci se întâmplă să aruncăm mâncare, să irosim diferite resurse materiale, să întrebuinţăm prea multe lucruri de "unică folosinţă" pentru că este mai comod! Specialiştii susţin că jumătate din hrana produsă în întreaga lume este aruncată, în timp ce zilnic suferă de foame 870 de milioane de oameni. În medie, un român aruncă aproape 100 de kilograme de mâncare pe an. Un al doilea aspect căruia ar fi bine să i se dea atenţie este sobrietatea. Prea mult cheltuim pe haine, gadgeturi, accesorii etc. numai pentru a alimenta o anumită imagine de sine, în timp ce, probabil, cheltuim mult mai puţin pe ceea ce contribuie la educaţia şi creşterea noastră umană şi spirituală. Socrate, văzând tarabele din piaţa Atenei încărcate cu tot felul de mărfuri, a exprimat: "Câte lucruri de care eu nu am nevoie!"

Fericitul Anton Durcovici a trăit în totalitate această fericire, în ambele aspecte ale sale. În întreaga sa misiune de păstor a fost animat de foamea şi setea de dreptate pentru poporul român, pentru poporul lui Dumnezeu. În închisoare, fidelitatea sa faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică i-a atras moartea tocmai din cauza foamei şi a setei.

Pr. Felix Roca