Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoare pastorala -

Cinstirea episcopului Anton Durcovici, martir

Misericordias Domini, in aeternum cantabo! (Ps 88,2)

Tuturor fraților și surorilor în Cristos, salutare și binecuvântare de la Domnul!

Făcând memoria istoriei mântuirii noastre și cunoscând tot ceea ce Dumnezeu a făcut și continuă să facă pentru noi, suntem convinși că trebuie să-i aducem mulțumiri mereu și să intonăm neîncetat imnuri de laudă și preamărire.

Darul pe care l-am primit în ziua de 17 mai 2014, când Sfântul Părinte Francisc a decis înscrierea episcopului Anton Durcovici în rândul fericiților din ceruri ca martir și mărturisitor fidel al credinței, prin scrisoarea apostolică din 11 mai 2014, proclamată în public de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, ne-a umplut inima de bucurie, obligându-ne și mai mult să-i aducem laude, cântând și rugându-ne: Gratias agamus Domino Deo nostro.

Ne bucurăm acum de un nou semn de iubire din partea lui Dumnezeu, care continuă să săvârșească lucruri minunate în istoria Bisericii noastre locale.

Episcopul martir Anton, declarat fericit, este un adevărat dar pe care Biserica noastră l-a primit încă de când a fost numit păstor al acestui popor, dar, mai ales acum, când a fost recunoscut și onorat cu titlul de fericit și oferit nouă ca un mare ocrotitor, exemplu de iubire și slujire.

Viața lui, pregătirea, munca pe care a desfășurat-o în școli, precum și în Seminarul Sfântul Duh din București, activitatea sa pastorală de înaltă ținută printre intelectualii și simplii credincioși din arhidieceză, l-au impus și recomandat să primească slujirea de episcop, drept pentru care papa Francisc l-a definit "păstor dăruit și plin de zel, apostol al adorației euharistice și apărător eroic al comuniunii cu scaunul lui Petru".

Un păstor, care l-a ales drept model pe mielul cel blând, Isus Cristos, pe care l-a așezat pe stema sa episcopală, un miel jertfit pentru slava lui Dumnezeu și binele sufletelor.

Avem acum un ocrotitor ceresc, un model de episcop și slujitor al lui Dumnezeu, un apărător neînfricat al drepturilor lui Dumnezeu și ale omului, care nu încetează să ne invite și pe noi pe drumul său de credință.

Acest drum al său a fost iubirea. Mai întâi iubirea față de Isus prezent în Euharistie, apoi iubirea față de Fecioara Maria, aceea care lui Isus i-a fost tabernacol viu, iar episcopului Anton neîncetată ocrotire, sub a cărei mantie de mamă bună și plină de milostivire ne-a așezat și pe noi, în acele clipe grele și hotărâtoare pentru viitorul Bisericii, prin actul de consfințire a întregii dieceze Inimii sale neprihănite.

Așezat de către Sfântul Părinte pe candelabrul Bisericii noastre locale, fericitul Anton rămâne o flacără vie și o stea călăuzitoare pe cerul patriei, precum și pe drumul vieții noastre de credință și de slujire.

Lăsându-ne în testament o chemare vie la iubire, fericitul Anton Durcovici ne invită să nu uităm că, lângă noi și printre noi, avem o "carceră" vie și continuă, o închisoare unde divinul Mântuitor continuă să împartă tuturor, îndeosebi preoților, un semn vizibil al iubirii sale tăcute și generoase: este vorba despre tabernacol, chivotul bisericilor și capelelor noastre.

Fericitul Anton ne spunea într-una din scrierile sale: "În noaptea aceea, când preabunul Mântuitor a rânduit sfânta Euharistie, pentru toate vremurile și tot locul, unde erau să fie ucenicii săi, tot atunci, cu deplină știință și voință s-a constituit pe sine prizonier "in carcere". Închisoarea trebuia să fie zăvorâtă cu multe rânduri de zăvoare. Vălul pâinii și al vinului îl ține locului și-l ascunde privirilor omenești. Vederea multor suflete credincioase - declara episcopul - care deseori aveau să-l cerceteze în temnița dragostei sale nesfârșite, cu prezența lor fie corporală, fie măcar spirituală, printr-un gând de recunoștință, câtă bucurie și mângâiere nu i-au pricinuit Inimii sale atât de simțitoare. Iată ce așteaptă și dorește divinul prizonier. Dorește fierbinte să vadă cât mai numeroase inimi, cercetându-l în temnița sa euharistică și închinându-se lui cu credință și iubire (...). Nu uita să-ți îndrepți gândul spre tabernacolul mai apropiat, ori spre toate cele din țara ta sau din lumea întreagă; de acolo eu te însoțesc și te binecuvântez" (Din circulara episcopului Anton din 28 decembrie 1948).

O reflecție profundă și o chemare-testament: să nu-l uităm pe Isus prezent pe altarele și în chivoturile bisericilor noastre.

În scrierile sale, episcopul Anton a dorit să ne recomande ceea ce Isus însuși ne-a recomandat și ne-a încredințat, când era pe cruce: "Fiule, iat-o pe mama ta! Femeie, iată pe fiul tău!" (In 19,26-27).

"Maria, Născătoarea de Dumnezeu, cea mai sfântă dintre toate făpturile îngerești și omenești, este și ea ținta atacurilor nelegiuite ale șarpelui infernal (...) Însă Dumnezeu apără cinstea maicii sale. Cum a apărat odinioară chivotul legii binecuvântând pe cei ce-l venerau și pedepsind sever pe cei ce-l atingeau fără respect, așa cel preasfânt apără și chivotul viu al legii celei noi care este Fecioara sfântă. Chivotul legământului celui vechi era sfânt, fiind făcut din lemn scump, ferit de stricăciune, ferecat în aur curat și pe dinăuntru și pe dinafară, conținea tablele legii (Ex 25). Cu cât mai sfânt este chivotul legii celei noi, preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Trupul ei nu a fost supus stricăciunii, iar sufletul ei era împodobit cu plinătatea harului și strălucirea tuturor virtuților. De aceea, a și fost învrednicită să poarte nu atât tablele legii, cât pe însuși Dumnezeu-legiuitorul făcut om, și în jurul ei strălucește gloria minunilor" (Predica din catedrala din București, 22-25 mai 1941 despre devoțiunea de mai în cinstea Maicii Domnului).

Episcopul Anton, atașat cu toată ființa lui Isus, Dumnezeu făcut om, avea o profundă credință în rolul Mariei, pe care o iubea și o cinstea cu o delicatețe cu totul specială și căreia i-a oferit toată grija sufletelor încredințate lui de către Sfântul Părinte papa Pius al XII-lea. Cu o bucurie și o credință deosebită, episcopul martir, fericitul Anton, care a urcat Calvarul suferințelor în închisoarea de la Sighet, ne-o recomandă și ne-o arată și nouă pe Maria, cum a făcut Isus când era pe Calvar, spunându-ne: Fiilor, iat-o pe mama voastră. Femeie, iată pe fiii tăi.

Ne-au rămas de la păstorul și fericitul nostru Anton multe daruri și multe învățături pe care nu trebuie să le uităm niciodată. Euharistia însă și evlavia față de preacurată Fecioară Maria sunt cele două comori și coloane fundamentale ale înaltului său profil spiritual și o moștenire sacră. Ele reprezintă un adevărat testament pentru noi și o chemare care trebuie să înnobileze și să însoțească necontenit programul vieții noastre spirituale și pastorale.

Sfințiile voastre, dragi frați și surori,

Suntem plini de bucurie, că pe cerul Bisericii noastre s-a aprins și avem acum o nouă stea, o nouă și vie lumină, un nou și puternic învățător și ocrotitor.

În lumina voinței sale testamentare, vă recomandăm cu credință cele ce urmează:

. Ziua sărbătorii fericitului Anton Durcovici va fi 10 decembrie a fiecărui an, așa cum ne-a cerut și a hotărât Sfântul Părinte în scrisoarea apostolică de înscriere a noului fericit în calendarul Bisericii locale, ca model de sfințenie și ghid de profundă trăire creștină, maestru și învățător al nostru.

- Să trăim ziua de 17 mai a fiecărui an ca pe o zi de mare bucurie, de profundă amintire și de imbold continuu pe drumul nostru de credință.

- Să dedicăm fiecare zi de joi a săptămânii - ziua Sfintei Euharistii și a Sfintei Preoții - noului fericit și martir Anton Durcovici. Să-l admirăm și să-l venerăm pe noul fericit, urmând exemplul său de iubire față de Isus euharisticul și față de Maica sa Preasfântă.

- Să continuăm să-i cunoaștem tot mai mult înaltul său profil spiritual, precum și exemplul său de elev, seminarist, preot, profesor, păstor și episcop, care s-a jertfit pe sine ca un miel nevinovat, precum și marea sa devoțiune către Maica Domnului, căreia i s-a dăruit cu totul și căreia i-a încredințat întregul popor creștin.

Știind că numai acel popor este fericit care îl are pe Dumnezeu ca Domn, vă invităm să vă îndreptați cu toată dragostea și mândria spre fericitul martir episcop Anton.

Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15).

Te adorăm, Doamne, în tabernacolul iubirii tale împreună cu episcopul nostru martir!

Ca toți să fie una!

Iași, 21 mai 2014

+ Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat