Papa va merge în Țara Sfântă
La 50 de ani de la întâlnirea istorică de la Ierusalim dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul de Constantinopol Atenagora, în perioada 24-26 mai, papa Francisc va face un pelerinaj la locurile sfinte.
Sâmbătă, 24 mai, papa va sosi în Iordania, iar după întâlnirea cu autoritățile locale va celebra sfânta Liturghie pe "International Stadium" din capitala Amman. Papa va vizita și situl arheologic al Botezului lui Isus de la Betania, iar la Biserica Latină va întâlni refugiații sirieni și tinerii cu handicap.
Duminică, 25 mai, papa va ajunge la Betleem, în Teritoriile Palestiniene. Ceremonia de bun venit va avea loc la Palatul Prezidențial, urmată de vizita de curtoazie la președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas. Papa va avea o întâlnire și cu autoritățile locale de la Betleem și va celebra sfânta Liturghie și rugăciunea "Regina coeli" în Piața Ieslei, din fața Bazilicii Nativității. Este prevăzută și o vizită privată la Grota Nativității. Apoi va merge la "Phoenix Center" din tabăra de refugiați de la Dheisheh, unde va saluta copiii găzduiți și pe cei de la centrele de primire Aida și Beit Jibrin.
După întâlnirea cu copiii, papa Francisc va pleca duminică de la Betleem pentru a ajunge la Tel Aviv, în Israel, și de aici, la Ierusalim. La sediul Delegației Apostolice de la Ierusalim, papa va avea o întâlnire privată cu patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, după care vor semna o declarație comună. Succesiv, la bazilica "Sfântul Mormânt" va fi așteptata întâlnire ecumenică.
Luni, 26 mai, după vizita la Marele Muftiu al Ierusalimului în edificiul Marelui Consiliu de pe Esplanada Moscheelor și de la Zidul Occidental, papa va depune un buchet de flori pe Muntele Herzl și va vizita Memorialul Yad Vashem, în amintirea victimelor Holocaustului. Sfântul Părinte va face o vizită celor doi mari rabini ai Israelului, o vizită de curtoazie președintelui izraelian Shimon Peres și va avea o audiență privată la primul ministru Benjamin Netanyahu. După prânz, papa va face o vizită privată patriarhului Bartolomeu I. Va urma la biserica din Ghetsemani, lângă Grădina Măslinilor, întâlnirea cu preoții, persoanele consacrate și seminariștii. În Sala Cenacolului, sfânta Liturghie cu episcopii din Țara Sfântă va fi ultimul gest săvârșit de papa Francisc la primul său pelerinaj în țara lui Isus.