Giulgiul din Torino
Martor al pătimirii și învierii
În căutarea feței Mântuitorului și cu inima îndreptată spre imaginea lui Isus, în catedrala din Iași, sâmbătă, 12 aprilie, după Liturghia de la ora 18.30 (începutul Săptămânii Patimilor), în prezența PS Petru Gherghel, a PS Aurel Percă, a numeroși preoți, seminariști și credincioși, a avut loc expunerea unei copii a giulgiului din Torino. La celebrare a participat și pr. Gheorghe Popa, prorectorul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, reprezentant al ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Copia giulgiului este un dar pe care diaconul Joachim Huneke din Grabenstätt (Germania) l-a făcut Episcopiei de Iași.
La finalul Liturghiei, pr. Iosif Dorcu a reamintit valoarea giulgiului din Torino, iar PS Aurel Percă, împreună cu donatorul au dezvelit imaginea giulgiului. PS Petru Gherghel l-a binecuvântat, astfel încât să devină obiect de cult, iar fiecare, privind fața lui Isus, să redescopere valoarea marelui dar al mântuirii.
Giulgiul este o pânză de in pe care este vizibilă imaginea unui om ce poartă urme ale maltratărilor și torturilor comparabile cu cele descrise în pătimirea lui Cristos. De aceea, tradiția a identificat acest om maltratat cu Isus, și pânza de in, cu giulgiul folosit pentru acoperirea trupului lui Isus în mormânt.
Diaconul Joachim Huneke a explicat, celor prezenți la eveniment, câteva detalii despre ce este reprezentat pe giulgiu: "Avem de a face cu o pânză de in, de o valoare inestimabilă, care provine probabil din Antiohia (...). În imagine observăm chipul unui om, cu ochi, nas, buze, o parte a pieptului, iar jos, mâinile încrucișate pe piept. A doua jumătate a pânzei arată aceeași persoană, dar cu elementele spatelui. În mod deosebit se văd semnele rănilor, de la umeri în jos. Este greu de explicat faptul că semnele sunt în negativ. Probabil a fost așezată mai întâi pânza, apoi corpul neînsuflețit apoi din partea cealaltă a fost trasă pânza peste corp, până la picioare. La mâini se observă locurile unde au fost bătute cuiele. (...) Pe giulgiu se văd și urmele biciuirii de la umeri, pe spate, pe față, pe mâini până la coastă. Au fost numărate și au fost găsite 240 de semne ale biciului. (...) Conform unor studii, pe imagine sunt resturi de polen de la plante care nu se găsesc decât în jurul Ierusalimului. De asemenea, există pe genunchi resturi de praf care provin de la căzăturile suferite de Isus până la Golgota".
Alături a fost expus și un tablou cu imaginea în negativ de pe giulgiu, care arată fața unui om cu o tehnică tridimensională. Aici se pot observa mai bine urmele de sânge provocate de rănile de pe fața lui Isus.
În următoarea zi, cu ocazia Duminicii Floriilor, diaconul Joachim Huneke a explicat valoarea giulgiului atât credincioșilor prezenți la Liturghia solemnă de la ora 11.00 cât și tinerilor din Iași care s-au adunat, cu ocazia Zilei Mondiale a Tinerilor, la celebrarea de la ora 17.00. Celor din urmă le-a vorbit despre giulgiu asemănând imaginea lui Cristos cu cea a unui rege și invitându-i să devină apostoli ai pătimirii și regalității sale.
Depășind valoarea științifică, giulgiul devine pentru toți creștinii un martor al pătimirii, morții și învierii lui Isus, precum și o provocare de a redescoperi chipul lui Cristos, pentru ca să credem, iar credința noastră să fie deplină.
Andrei Stolnicu