Ultimele ore din viaţă ale ep. Anton Durcovici

În jurul datei de 15 noiembrie 1951, episcopul Anton Durcovici a fost scos din celula 44 şi dus în celula 13 de la parterul închisorii. Aici a fost izolat şi lăsat să moară singur, fără tratament. A murit în seara zilei de 10 decembrie 1951, după ce a primit, prin uşa celulei, dezlegarea de la părintele Rafael Friedrich.

Despre ultimele săptămâni de viaţă ale ep. Durcovici există mărturii de la pr. Otto Canisius Farrenkopf, pr. Vasvári Aladár, pr. Ştefan Dănilă Berinde, ep. Iuliu Hossu, ep. Ioan Ploscaru, pr. Rafael Friedrich, pr. Gheorghe Pătraşcu, sr. Catrina Laslău, pr. Hieronymus Menges, ep. Adalbert Boroş... Primii au stat în aceeaşi închisoare, şi au prins un timp împreună cu ep. Durcovici. Pr. Otto Canisius Farrenkopf şi pr. Vasvári Aladár au stat un timp chiar în celulă cu episcopul. Ep. Adalbert Boroş a ajuns la Sighet la puţin timp după moartea episcopului.

Din mărturiile lor rezultă că episcopul a înţeles că e dus spre a fi izolat pentru a muri (pr. Otto Canisius Farrenkopf), a cerut prin uşa închisorii: "Orate pro morte mea bona", "pro extrema perseverantia" (ep. Iuliu Hossu), fiind întărit de confraţii care au putut schimba câteva cuvinte cu el.

Mai mulţi preoţi au primit informaţii de la pr. Rafael Friedrich (Leopold Nestmann, Andrei Gherguţ, Eduard Ferenţ, Anton Bişoc). Astfel ştim cum au fost ultimele ore din viaţă ale ep. Anton Durcovici. În agonie fiind, în ziua de 10 decembrie a primit dezlegarea prin uşa închisă a celulei de la fostul său colaborator, care în acea zi mătura coridorul de la parterul închisorii.

De asemenea, episcopul a transmis că nu se mai poate hrăni, s-a gândit, înainte de a muri, de a-i ajuta pe fraţii în suferinţă şi le-a trimis hrana.

Impresionează mărturia ep. Ioan Ploscaru care a făcut curăţenie în celulă. Din cele găsite în celulă se vede că a încercat să mănânce din pâinea şi marmelada care i s-au dat, dar nu a reuşit. A avut două pături pe care le-a putut folosi în continuare episcopul Ploscaru, chiar dacă numai pentru puţin timp, după cum el însuşi povesteşte.

Moartea a survenit din cauza condiţiilor din anchetă şi din închisoare. Moartea în izolare, fără tratament, a fost o moarte de martir, din cauza motivului pentru care a ajuns aici: refuzul compromisului cu puterea comunistă de a renunţa la legătura cu Scaunul Apostolic.

Desigur, mărturiile nu concordă în amănunte, dar în punctele principale spun acelaşi lucru. Unele lucruri, după trecere anilor, n-au mai fost reţinute cu exactitate. Martorii cei mai credibili rămân cei care au fost în apropierea episcopului.

Date diferite sunt cu privire la ziua morţii: 8/9 decembrie (Iuliu Hossu), 11 decembrie 1951 (Ioan Ploscaru), 20 decembrie (Adalbert Boroş). Când este vorba de martori care au stat aproape de episcop, trebuie luat în calcul că era dificil pentru deţinuţi să ştie cu exactitate data corectă a morţii. Din mărturiile ep. Ploscaru reţinem că el, ca şi alţi deţinuţi, ţinea un calendar, socotind zilele în care se afla, prin notare pe uşă cu linii. El însuşi a constatat într-un timp că o luase înainte cu patru zile, iar colegul lui cu o lună. Aşa se explică de ce de multe ori martorii notează date diferite. Ziua de 10 decembrie 1951, care apare la pr. Otto Farrenkopf, pr. Alexandru Raţiu şi pr. Gheorghe Pătraşcu, este menţionată de documentele care provin de la Securitate.

Pr. Cornel Cadar