Magnificat!

Sufletul nostru îl preamăreşte pe Domnul!

Luna mai, luna cea mai frumoasă a primăverii, reprezintă pentru întreaga Biserică o fericită ocazie de a-l preamări pe Dumnezeu pentru multitudinea darurilor oferite din prea marea sa generozitate, pentru darurile naturale şi supranaturale, pentru darul frumuseţii naturii şi al învierii, pentru darul Maicii sfinte, al sfinţilor şi fericiţilor, al mărturisitorilor şi martirilor Bisericii noastre, printre care fericitul Ieremia, fericitul Vladimir Ghika, dar şi mulţi care sunt înscrişi în lista eroilor credinţei şi aşteaptă recunoaşterea şi declararea oficială ca martori fericiţi ai misterului morţii şi învierii Domnului.

Frumuseţea acestor daruri cereşti ne umple inima de bucurie şi ne face să-l preamărim pe Dumnezeu, pentru că ne-a învrednicit cu atâtea flori ale Bisericii noastre, între care strălucesc, cu o frumuseţe deosebită, Maica sfântă şi sfântul Iosif, soţul ei feciorelnic. Chiar din prima zi, gândul ne poartă spre aceste două flori minunate care răspândesc în întreaga lună un farmec deosebit şi ne îndeamnă la o cântare comună: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul".

La aceste motive de bucurie şi preamărire a lui Dumnezeu se mai adaugă unul, o altă floare ce a înflorit în luna mai, la 17 mai 1888, şi care va fi aşezată în buchetul minunat al florilor, ca mărturisitor, martir şi fericit, tot în această zi: floarea Bisericii noastre locale, vrednicul păstor şi episcop Anton Durcovici.

Ne pregătim cu justificată bucurie să întâmpinăm şi să admirăm această floare nouă de culoarea sângelui în persoana marelui mărturisitor şi martir, miel jertfit pe altarul Bisericii şi al neamului, care a ajuns să fie recunoscut ca dar al lui Dumnezeu.

Îndrăgostit de cel care l-a ales să-i fie slujitor şi mărturisitor prin toată fiinţa sa, ancorat fără ezitare în iubirea inimii preasfinte a lui Isus ce rămâne în altar şi în cuvântul său lăsat ca lumină pentru paşii noştri, încrezător adânc în iubirea şi ocrotirea Maicii sfinte, el nu a încetat să transmită tuturor elevilor şi studenţilor teologi, oamenilor dornici de adevăr şi de dreptate din parohiile unde a activat, în Arhidieceza de Bucureşti, mai ales, celor dornici să fie propovăduitori ai frumuseţii slujirii cuvântului, o adevărată lecţie de curaj, tărie şi dăruire pentru slava lui Dumnezeu, binele sufletelor şi fericirea întregului popor.

El ne-a lăsat un testament al iubirii şi dăruirii, îndemnându-ne să ne încredem în cel care s-a jertfit ca un miel nevinovat şi care a învins prin steagul său, crucea mântuirii şi a răscumpărării. El însuşi a fost gata să se ofere lăsându-se dus pe altarul crucii.

Vrednicul episcop Anton ne îndeamnă şi ne cheamă la încredere şi curaj înscriind pe stema sa ca episcop şi păstor: Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15).

La 17 mai, acelaşi episcop şi păstor ne cheamă să-l preamărim pe Dumnezeu împreună cu el, care va fi declarat martir şi fericit, după exemplul aceleia care i-a fost ocrotitoare: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul!

Cu bucurie adresez tuturor fiilor noştri sufleteşti îndemnul încă de la începutul acestei minunate şi importantei luni mai: Veniţi să-l preamărim pe Dumnezeu, care ne umple inima cu atâtea daruri. Să ne bucurăm în jurul imaginii Maicii sfinte, regina lunii mai, să cântăm împreună cu ea şi cu fericiţii noştri să spunem: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul, căci Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi