SRUC 2014
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, care se va desfășura în perioada 18-25 ianuarie, va avea tema: "Oare a fost Cristos împărțit?" (1Cor 1,13).
Diferențele din interiorul comunității creștine asupra priorității sau nevoii de evanghelizare a oamenilor de altă credință continuă să fie factori care încetinesc cooperarea. Totuși, cooperarea creștină în dialogul interreligios a crescut în ultimii ani și are loc în mod frecvent între biserici.
Versiunea internațională 2014 a textului broșurii folosite la aceste întâlniri a fost concepută de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor și de Comisia "Credință și Constituție" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor.
La pregătirea acestui text a colaborat o echipă de specialiști din diferite părți ale Canadei.
"Să ne rugăm și să trăim pentru o lume în care oamenii din toate națiunile vor fi uniți în gândire, cuvânt și faptă; ajută-ne să fim onești într-o manieră transparentă, curați și iubitori în relațiile noastre cu ceilalți din lumea noastră. Să ne rugăm pentru armonie și împlinire pentru fiecare suflet din această națiune și din fiecare națiune; ajută-ne să lucrăm și să trăim așa încât foamea, sărăcia, ignoranța și boala să dispară și împărăția ta să vină cu adevărat. Amin" (din textul broșurii).