Răspundem cititorilor

* Paul-Constantin Bejan (e-mail). "Aş dori să vă rog să îmi explicaţi, dacă se poate şi cu susţinere biblică, patristică, liturgică şi practică, de ce Biserica Romano-Catolică foloseşte ostia sau azima la Liturghie şi nu pâine dospită? Vă mulţumesc anticipat şi mă rog ca Hristos să vă dea timp şi îngăduinţă să primesc un răspuns la această întrebare!"

Pentru a veni în întâmpinarea rugăminţii dv., l-am rugat pe pr. Daniel Iacobuţ, profesor de liturgică, să schiţeze un răspuns. Dacă veţi dori să aprofundaţi subiectul veţi putea consulta cărţi de liturgie pe care le găsiţi la diferite edituri creştine. Vă dorim har şi binecuvântare de la Domnul! Iată răspunsul părintelui Iacobuţ: În Biserica Romano-Catolică pentru o celebrare validă a Euharistiei este acceptată atât pâinea azimă cât şi pâinea dospită, aşa cum a hotărât Conciliul de la Florenţa din 1438-1439. Însă, pentru ca celebrarea sfintei Liturghii să fie licită, ritul latin prescrie folosirea pâinii azime (Codul de drept canonic, canonul 926; Principii şi norme privind utilizarea Liturghierului roman nr. 320). În liturgia romană poate fi folosită pâinea dospită în cazul unei grave necesităţi spirituale, atunci când este imposibilă găsirea pâinii azime şi credincioşii trebuie să participe la sfânta Liturghie sau muribunzii trebuie să primească sfânta Împărtăşanie drept viatic. Prin această uzanţă Biserica latină încearcă să se conformeze lui Cristos care a celebrat ultima sa cină cu apostolii "în prima zi a Azimelor" (Mt 26,17; Mc 14,12). Din punct de vedere istoric, folosirea pâinii nedospite a început să devină generală în Occident începând cu secolul al IX-lea. În perioada când Occidentul latin a început să generalizeze această practică, Orientul bizantin nu a reacţionat în nici un fel, continuând să folosească pâinea dospită şi respectând practica acelor Biserici care de veacuri foloseau pâinea azimă, aşa cum erau Biserica Armeană, Biserica Siriană şi Biserica Maronită. Această diferenţă între Orient şi Occident a devenit motiv de dispută numai după anul 1054. În secolele succesive (XII-XIV) au fost nenumărate discuţii între orientali şi latini pe marginea acestui subiect. Occidentalii au justificat folosirea pâinii azime pe baza datelor furnizate de Sfânta Scriptură: Isus la ultima cină a folosit pâinea azimă şi Biserica trebuie să celebreze Euharistia conformându-se în toate lui Cristos. În afară de aceasta, ei vedeau în pâinea pură, nefermentată şi albă semnul cel mai adecvat pentru a-l reprezenta pe Cristos, mielul fără de prihană (cf. 1Cor 5,7-8). Orientalii au apărat uzanţa pâinii dospite apelând la noutatea alianţei şi a cultului creştin. Apoi afirmau că numai pâinea dospită este pâine cu adevărat şi "pâine vie", drojdia fiind ca şi sufletul pâinii. Tocmai de aceea pâinea dospită ar constitui în Euharistie semnul lui Cristos cel înviat şi viu în veşnicie. Însă la Conciliul de la Florenţa s-a arătat că folosirea unui tip sau a altuia de pâine este o practică accidentală şi contingentă şi, nefiind o chestiune dogmatică, fiecare Biserică este chemată să îşi respecte propria tradiţie. Astăzi această temă nu mai reprezintă un obiect de controversă în dialogul dintre cele două Biserici surori.

* Dorin Teodorescu (e-mail). "Vă rog să-i transmiteţi părintelui Laurenţiu Dăncuţă mulţumirile şi felicitările mele pentru inspiratele sale meditaţii de fiecare zi. Pentru mine, cel puţin, au ajuns să fie învăţături catehetice fără de care mi-ar fi greu să încep ziua. De exemplu cea de astăzi, 6 martie, cu "alegerea bună este un har". Domnul să vă binecuvânteze! Postul Mare să vă întărească în misiunea pe care v-aţi asumat-o".

Vă mulţumim pentru urări. Ne bucurăm că meditaţiile din itinerarul "De la răsărit până la apus" vă întăresc sufleteşte şi vă înalţă gândul către Dumnezeu. Aceeaşi bucurie credem că o manifestă şi părintele Laurenţiu citind rândurile dv.

* A.B. (Oneşti). "Am de făcut o precizare dacă se poate. În mai toate bisericile există proiectoare, foarte frumos, însă aş dori o reglementare pentru că este o problemă foarte gravă. Nu cred că este corect ca toţi credincioşii să vadă pe ecrane mari în biserică cum cineva din cor umblă cu mausul şi deschide sau caută cântece pentru Liturghie, toată atenţia este distrată. Lumea este atentă ce se întâmplă pe ecran în loc să fie atentă la Liturghie. Cred că cel mai corect este ca toată lumea să aibă pregătite cântecele şi imaginile pentru Liturghie. Am fost la diferite biserici şi în momente importante cum e prefacerea sau diferite rugăciuni cineva umblă cu mausul şi caută cântecele ce vor urma, toată atenţia mea a fost îndepărtată de la Liturghie, aşa se întâmplă cu toţi. Măcar aceste ecrane ar trebui folosite numai pentru copii, cei mari nu au nevoie sau lor să le fie date pliante. E urât acest lucru, mai ales pentru cei care vin la biserică şi sunt din afara confesiunii romano-catolice".

Precizarea este bine venită. Să sperăm că o vor citi toţi cei interesaţi şi vor lua aminte. Cele sesizate depind mult de cei care sunt în spatele aparatelor. Suntem convinşi însă că nu în toate bisericile se întâmplă aşa.

* G.F. (e-mail). "La romano-catolici este permisă căsătoria între o persoană romano-catolică şi o alta de altă religie? Dar între romano-catolici şi o persoană pocăită?

Din păcate aţi oferit puţine informaţii despre dv. Şi despre persoana cu care vreţi să vă căsătoriţi şi ca atare nu prea am înţeles dacă e vorba de o întrebare sau două la care căutaţi răspuns. Este posibil să nu existe claritate cu privire la termenii religie şi confesiune. Dacă vă referiţi la o căsătorie dintre un catolic şi un altul de religie diferită (musulman, evreu, budist etc.) este nevoie de dispensă din partea episcopului. Dacă întrebaţi de o căsătorie dintre un catolic şi un altul de confesiune diferită (ortodox, baptist, penticostal etc.) este nevoie de aprobare din partea episcopului. Şi aici este important de ştiut dacă persoana respectivă este botezată sau nu. Dacă nu este botezată intră la primul caz. În ambele cazuri, căsătoria se poate face în anumite condiţii legate de viitorii copii şi de persoana în cauză: Unde vor fi botezaţi? Cine se va ocupa de educaţia lor creştină? Cum îşi va trăi partea catolică credinţa sa? Etc. Concret, în cele două cazuri trebuie întocmite documente diferite. Luaţi legătura cu parohul logodnicei dv. Şi el vă va spune ce documente vă trebuie şi ce paşi trebuie să urmaţi. La precizările cu care aţi venit în al doilea mesaj, "Eu sunt baptist şi vreau să mă căsătoresc cu o fată romano-catolică la o Biserică romano-catolică la ea. Nunta după formatul romano-catolic. Despre copii nu se pune problema acum. Aştept un răspuns!", vă răspundem: Nu ne-aţi spus dacă sunteţi sau nu botezat, dacă doriţi să rămâneţi în continuare baptist sau nu. Căsătoria "după formatul romano-catolic", aşa cum precizaţi dv., nu se face doar între dv. Şi viitoarea soţie, ci în faţa lui Dumnezeu, a comunităţii şi a martorilor. În faţa altarului vă luaţi nişte angajamente. Unul dintre aceste angajamente este şi cu privire la copii. De aceea, trebuie să fie claritate înainte între dv. Şi logodnică. Despre aceasta, despre intenţiile dv., ale logodnicei veţi fi întrebaţi în cadrul întâlnirilor catehetice, deoarece căsătoria la catolici presupune pregătire catehetică cu un preot. În principiu, împlinind condiţiile cerute, se poate face căsătoria. Vă dorim să faceţi o alegere bună şi să trăiţi credinţa urmându-l îndeaproape pe Mântuitorul Cristos.