Știri externe
Ca să fie una
Ut unum sint ("Ca să fie una") este motoul ales pentru călătoria papei Francisc în Țara Sfântă, între 24 și 26 mai, a anunțat site-ul terrasanta.net relatând despre lucrările adunării ordinariilor catolici din Țara Sfântă, desfășurată între 11 și 12 martie, la Tiberiada. Motoul pelerinajului - subliniază același site - "face trimitere la ceea ce papa Bergoglio consideră inima călătoriei sale, adică întâlnirea cu patriarhul ecumenic Bartolomeu și cu responsabilii Bisericilor din Ierusalim". Logoul și motoul au fost prezentate și pe site-ul oficial dedicat acestei călătorii www.popefrancisholyland2014.lpj.org.
În Postul Mare
Casa de reculegere "Divin Maestro" a Fraților Paulini, din localitatea Ariccia, lângă Roma, a găzduit săptămâna de exerciții spirituale pentru Postul Mare dedicate papei Francisc și mai multor colaboratori ai săi din Curia Romană. Meditațiile au avut tema "Purificarea inimii" și au fost prezentate de pr. Angelo De Donatis. "Pe umerii uriașilor. Marile adevăruri ale credinței noastre contemplate cu părinții Bisericii latine" a fost tema predicilor de Postul Mare concepute de pr. Raniero Cantalamessa, OFMCap., începute vineri dimineața, 14 martie, în capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic, și care se vor încheia la 11 aprilie.
Papa în Coreea
Au început pregătirile pentru vizita papei Francisc în Coreea de Sud, când, între 14 și 18 august, va participa la cea de-a 6-a ediție a Zilei Tinerilor din Asia și va prezida ceremonia de beatificare a unui grup de martiri coreeni. La Seul, capitala Coreei de Sud, se află sanctuarul Jeoldusan și "Colina martirilor" unde numeroși credincioși merg în pelerinaj în fiecare an. În anul 1866, un grup de catolici coreeni au fost decapitați în urma unui decret al suveranului de atunci, iar trupurile au fost aruncate în râul din apropiere. În fiecare an vin aici mai mult de 500.000 de pelerini, între care și protestanți și budiști.
Premier în audiență
Sfântul Părinte l-a primit sâmbătă, 1 martie, în audiență pe Victor Ponta, premierul României, împreună cu soția și suita. Primul ministru român - se citește în comunicatul Sălii de Presă a Sfântului Scaun - a transmis papei Francisc salutul patriarhului ortodox Daniel. S-a discutat despre familie, educație, libertatea religioasă și salvgardarea valorilor comune. Subliniind potențialul Bisericii Catolice de a contribui la binele comun al întregii societăți, s-au menționat mai multe chestiuni deschise care interesează comunitatea catolică în România.
Crimeea și Maria
Mons. Jacek Pyl, episcop auxiliar al Diecezei Catolice de Odessa-Simferopol, în a cărei jurisdicție se află Crimeea, a încredințat Crimeea protecției Inimii Neprihănite a Maicii Domnului, împreună cu toate persoanele și popoarele care locuiesc acolo. Actul de încredințare a fost făcut în fața preasfântului sacrament, la finalul sfintei Liturghii celebrate duminică, 16 martie. PS Jacek a cerut ajutor și sprijin spiritual Bisericilor surori europene, prin rugăciuni și post.
Colectă pentru Europa
În ziua de Miercurea Cenușii, Conferința Episcopilor din Statele Unite ale Americii a organizat o colectă pentru Bisericile Catolice din Europa Centrală și de Est pentru sprijinirea unor proiecte pastorale, educative și de reconstrucție a Bisericilor care s-au aflat sub controlul Uniunii Sovietice. În cadrul acestui proiect este sprijinită și Biserica Catolică din România. Motoul colectei din acest an a fost "Restaurează Biserica și construiește viitorul". În 2013 colecta a strâns 6,6 milioane de dolari pe care i-a distribuit în 24 dintre cele 27 de țări deservite de inițiativă.
Sinod panortodox
"Sfântul și marele sinod panortodox" se va desfășura în 2016 la Istanbul, în catedrala "Sfânta Irina". O comisie compusă dintr-un episcop pentru fiecare Biserică va începe lucrările de studiu pregătitoare. Același grup va avea funcția de secretariat în timpul lucrărilor. Este ceea ce a fost decis de Sinaxis, compusă din conducătorii Bisericilor Ortodoxe, reuniți între 6 și 9 martie, la Istanbul, la inițiativa patriarhului ecumenic Bartolomeu, arhiepiscop de Constantinopol. În timpul întâlnirii de la Istanbul, în afară de stabilirea datei sinodului panortodox, au fost tratate alte teme, între care starea dialogului ecumenic cu Biserica Catolică, situația creștinilor din Orientul Mijlociu, sărăcia din lume și alte probleme de natură metodologică.
Doctor în teologie
În cadrul Universității Pontificale din Lateran, Institutul Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru studii despre Căsătorie și Familie, pr. Felician Tiba a susținut la 25 februarie lucrarea de doctorat cu titlul Demnitatea muncii omului din perspectiva magisteriului papei Ioan Paul al II-lea. Din comisia de evaluare au făcut parte cinci profesori, președintele comisiei prof. Jose Noriega împreună cu cei patru relatori: prof. Gilfredo Marengo, prof. Przemyslaw Kwiatkowsky, prof. Bruno Ognibeni și prof. Stephan Kampowski.
Eradicarea sclaviei
Acordul "Global Freedom Network" între reprezentanții marilor religii ale lumii pentru eradicarea formelor moderne de sclavie și de trafic de persoane, în colaborare cu Fundația Walk Free, a fost prezentat la Vatican, la 17 martie, într-o conferință de presă la care a luat cuvântul episcopul Marcelo Sanchez Sorondo, cancelar al Academiei Pontificale de Științe Sociale, în numele Sfântului Părinte. Declarația comună făcută de semnatari subliniază "capacitatea distructivă și de violență a sclaviei moderne și a traficului de ființe umane" și solicită "acțiuni urgente din partea tuturor Bisericilor creștine și a tuturor religiilor, la nivel mondial". Obiectivul acordului este eradicarea sclaviei moderne și a traficului de persoane în întreaga lume, până în anul 2020.
"Puncte Inimă"
În Biserica Catolică există o mișcare misionară numită "Puncte Inimă", recunoscută în România prin Episcopia din Alba-Iulia. La casa din Deva, în perioada 15-16 martie, a fost organizată o întâlnire de formare, "Vino și vezi", adresată tinerilor, cărora Puncte Inimă dorește să le ofere posibilitatea de a trăi - cel puțin un an de zile - în sânul unei mici comunități, într-un cartier defavorizat din România sau din străinătate. Mișcarea a fost fondată în anul 1990 de părintele Thierry de Roucy. Este o mișcare de sprijinire a copiilor și persoanelor cele mai neglijate. Informații sunt oferite pe site-ul www.eu.heartshome.org/?lang=ro.