Ce mare bucurie: Cristos a înviat!
Despre unul dintre ucenici, care la aflarea veștii de la Maria Magdalena s-a grăbit să meargă la mormânt să vadă el însuși dacă așa este, se spune: "A văzut și a crezut". Dar este vorba și de îndoiala chiar a celor care au fost ani întregi împreună cu Isus. Nici cercul său de prieteni intimi nu a fost scutit de alternativă: fie să se resemneze, fie să lupte pentru credință. De această săritură din întunericul necunoașterii în lumina credinței nu au fost ei scutiți și nu suntem nici noi scutiți.
Dar când credința pascală a prins rădăcini în inimile ucenicilor, atunci ei s-au întrecut să aducă tuturor oamenilor vestea cea bună: "Cristos a înviat!" Pentru asta au luat asupra lor vicisitudini, suferințe, prigonire, tortură și moarte. Ce au spus ei? Noi nu putem să tăcem, trebuie să vorbim despre asta. Au trecut 2000 de ani de atunci. Dar șirul martorilor Paștelui nu s-a întrerupt până în zilele noastre. Și noi să ne numărăm printre ei!
Credința noastră pascală nu are voie să rămână mută: ea ne obligă să o dăm mai departe. Dacă noi, ca Biserică în general și apoi individual, nu mai dăm mărturie pentru Domnul înviat, atunci credința noastră este bolnavă, atunci am trădat
misiunea pascală dată de Cristos (...).
Noi toți am primit misiunea să-l vestim pe Cel Înviat mai ales prin viața noastră. Să fim o fereastră prin care lumina Paștelui să lumineze în lume! (...) Fără credința în Cel Înviat, nu putem să găsim un sens durabil și profund pentru viața noastră, iar în ceasul morții noastre nu există speranță și mângâiere. Deci încă o dată: "Ce mare bucurie, Cristos a înviat!"
(Pr. Albert Holenstein, Călăuze spre Cristos, p. 95-96)