Eu sunt învierea şi viaţa

"Eu sunt învierea şi viaţa" (In 11,25)

Tezaurul spiritual, cultural şi civilizator al omenirii este opera celor vii, care "nu au trăit degeaba".

În general, oamenii îşi dau seama de marele dar al vieţii şi ar dori să trăiască mult şi bine, tot înainte, în "tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte". Deşi această dorinţă pare o utopie, ea este, de fapt, o realitate condiţionată, relatată de sfântul apostol şi evanghelist Ioan, în prima parte a capitolului al 11-lea, versetele 1-45, intitulată Învierea lui Lazăr. Evenimentul are loc către sfârşitul celei de-a treia călătorii la Ierusalim a lui Isus. Prietenia cu familia din Betania: Marta, Maria şi Lazăr îl determină pe Isus să meargă acolo, aflând de moartea lui Lazăr.

Reţinem din schimbul de cuvinte dintre Marta şi Isus regretul ei încrezător că, dacă Domnul ar fi venit mai devreme, Lazăr nu ar fi murit. Asigurarea dată de Isus rămâne pentru toţi, peste veacuri şi milenii, literă de evanghelie: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?" Răspunsul Martei este exemplar: "Da, Doamne, eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume" (v. 25-27).

Provocarea "Crezi tu aceasta" este valabilă pentru toţi, de peste tot şi totdeauna. Cine vrea să trăiască şi să nu moară niciodată trebuie să ţină cu sfinţenie condiţia pusă de Isus: să trăiască şi să creadă în el. În sufletul unui astfel de creştin este Paştele continuu.

Anul Credinţei şi sfintele Paşti 2013 să pecetluiască în toţi şi în fiecare această convingere!

Cristos a înviat!

P.A.D.