Știință și religie
Fizicianul german Max Planck, laureat al premiului Nobel, în timpul unei conferințe intitulată Științele naturale și religia se exprima astfel: "Pentru cel care se ocupă de studierea naturii, numai ceea ce există ca dat dinainte constituie conținutul a ceea ce înseamnă percepțiile sale pozitive și calculele derivate de aici. Pornind de la așa ceva, el caută să se apropie, pe cât este posibil, urmând calea cercetării indirecte, de Dumnezeu și de ordinea lui din lume, ca țintă maximă, veșnic de neatins... Pentru religie, Dumnezeu se află la început; pentru știința naturală, în schimb, se află la capătul oricărei considerații. Pentru una el reprezintă fundamentul, pentru cealaltă încoronarea construirii oricărei reflecții asupra concepției despre lume... În orice direcție și oricât de profund am vrea să extindem observațiile noastre, nicăieri nu găsim vreun contrast între religie și știința naturală; ba chiar dimpotrivă: tocmai în punctele critice găsim deplină corespondență".
Cât despre credință și cercetare, ele nu se exclud nicidecum, de vreme ce tot despre un dat dinainte este vorba ca punct de plecare. Diferă doar locul de pornire. Una pleacă de la revelație, cealaltă de la remanent. Ca să nu spunem rămășiță (ceea ce s-a mai păstrat în natură ca perceptibil din prezența lui Dumnezeu). Iar la capătul celălalt... Perspectiva credinței vizează împlinirea: Dumnezeu totul în toate.
Pr. Cristian Chinez