Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Benedict al XVI-lea a renunțat la pontificat

Benedict al XVI-lea a părăsit pontificatul la 28 februarie și a cerut să se stabilească un conclav pentru alegerea succesorului. A anunțat acest lucru personal, în limba latină, la Vatican, la 11 februarie, în timpul consistoriului pentru canonizarea martirilor din Otranto: "Cu deplină libertate, declar că renunț la slujirea mea de episcop de Roma, succesor al sfântului Petru". Papa a explicat că resimte povara misiunii, că a meditat îndelung această decizie și că a luat-o pentru binele Bisericii.

"Iubiți frați - le-a spus papa cardinalilor - v-am convocat la acest consistoriu nu numai pentru cele trei canonizări, ci și pentru a vă comunica o decizie de mare importanță pentru viața Bisericii. După ce mi-am examinat în repetate rânduri conștiința în fața lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, din cauza vârstei înaintate, nu mai sunt potrivite pentru a exercita în mod adecvat ministerul petrin".

"Sunt foarte conștient - a adăugat - că acest minister, prin esența sa spirituală, trebuie să fie îndeplinit nu numai cu faptele și cuvintele, ci nu mai puțin suferind și făcând rugăciune. Totuși, în lumea de astăzi, supusă la rapide schimbări și agitată de probleme de mare relevanță pentru viața credinței, pentru a conduce barca sfântului Petru și a vesti evanghelia, este necesară și puterea atât a trupului, cât și a sufletului, putere care, în ultimele luni, în mine s-a diminuat în așa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea încredințată mie".

Joseph Ratzinger, 85 de ani, a devenit papă la 19 aprilie 2005, fiind succesorul lui Karol Wojtyla (Ioan Paul al II-lea). Născut la 16 aprilie 1927, la Marktl am Inn, Bavaria (Germania), Benedict al XVI-lea a fost cel de-al 265-lea papă din istoria Bisericii Romano-Catolice și primul papă de origine germană după 482 de ani. Înainte de 19 aprilie 2005 cardinalul Ratzinger a fost decan al colegiului cardinalilor, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei Pontificale Teologice Internaționale.

În istoria Bisericii au mai existat și alte retrageri ale papilor. Ponțian a demisionat în anul 235 pe când era arestat și trimis la minele de sare, Silvestru al III-lea în anul 1045 s-a retras în propria dieceză. În același an, papa Benedict al IX-lea s-a retras în favoarea lui Grigore al VI-lea. Celestin al V-lea, ales papă în anul 1294, s-a retras după cinci luni, motivând că era prea bătrân, bolnav și nepotrivit pentru această misiune. Ultimul papă care s-a retras a fost Grigore al XII-lea, care a renunțat la pontificat în anul 1415.

În seara zilei de 28 februarie, Benedict al XVI-lea a plecat la Castelgandolfo, unde va rămâne în jur de două luni, timpul necesar pentru renovarea mănăstirii de clauzură din cetatea Vaticanului, spațiul în care își va duce viața retrasă în studiu și rugăciune.

Din 28 februarie, ora 20.00 (ora Italiei), a început perioada scaunului vacant. În acest timp un rol important îl au cardinalul camerlengo Tarcisio Bertone și cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor. În zilele următoare (nu mai mult de 20 de zile), cei 117 cardinali, care nu au împlinit 80 de ani (61 europeni, 19 latino-americani, 14 nord-americani, 11 africani, 11 asiatici și 1 din Oceania) se vor reuni în Capela Sixtină pentru a desemna un nou papă, cel de-al 266-lea.

Fumul alb de la soba din Capela Sixtină, în care vor fi arse voturile, va anunța alegerea noului papă. Se speră ca în Duminica Floriilor (24 martie), noul ales să celebreze Liturghia în Piața "Sfântul Petru".

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat