Credinţa şi caritatea

"Deus caritas est" (1In 4,16)

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori,

Celebrând cu viu interes şi cu zel reînnoit Anul Credinţei, intrăm în cea mai angajantă perioadă a anului liturgic, timpul Postului Mare: timpul iubirii şi al dăruirii.

Este timpul în care realizăm cel mai bine că Dumnezeu este iubire (Deus caritas est) şi că iubirea lui Cristos ne constrânge să înţelegem ce a făcut el pentru noi, pentru ca toţi cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei (cf. 2Cor 5,14).

Pentru acest timp de reflecţie, de rugăciune şi de trăire a credinţei, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, cu grija sa de păstor suprem, ne transmite un mesaj şi o chemare la o angajare mai puternică şi mai decisivă în cunoaşterea iubirii şi în trăirea ei, cu un titlu plin de semnificaţii: "A crede în iubire, acest lucru recere iubire", căci noi am cunoscut iubirea şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi (cf. 1In 4,16).

Această iubire specială din partea lui Dumnezeu, care ne-a iubit cel dintâi (cf. 1In 4,10), ne obligă, nu atât ca o poruncă, ci mai ales ca un gest de recunoştinţă, la un răspuns de iubire: "Sic nos amantem quis non redamaret; căci pe unul care ne-a iubit aşa de mult, cine ar putea să nu-l iubească", aşa cum se întreabă cântarea de Crăciun Adeste fideles, afirmaţie atribuită sfântului Bonaventura (sec. al XIII-lea).

Prezentând acest adevăr ca un subiect de profundă trăire de credinţă, Sfântul Părinte ne cheamă să aprofundăm adevărurile vieţii creştine: a. Credinţa este un răspuns la iubirea lui Dumnezeu; b. Iubirea, un adevărat mod de a trăi credinţa; c. Legătura indisolubilă între credinţă şi iubire.

Lecturile sfinte ce ne însoţesc în timpul Postului Mare ne ajută să înţelegem cât de mult Dumnezeu a iubit şi continuă să iubească lumea şi cât de nobilă şi demnă este viaţa creştinului învrednicit de Dumnezeu cu o astfel de iubire şi cât de mult trebuie să dăm dovadă de această iubire în viaţa noastră de zi cu zi.

Apostolii şi ucenicii care l-au întâlnit pe Isus, cel care în iubirea sa "trecea peste tot, făcând bine şi vindecându-i pe toţi" (cf. Fap 10,38), persoanele care l-au urmat îndeaproape şi i-au simţit iubirea au dat mărturie despre el, cum ştia să exprime această iubire în fapte, făcând ca tot ceea ce învăţa şi spunea să fie însoţit de aplicare practică.

Din acest izvor evanghelic se alimentează fără încetare toată opera caritativă a Bisericii. Nu este suficient să vorbeşti despre iubire, ci trebuie să o transpui în viaţă, trebuie să o arăţi celorlalţi.

Biserica, interpreta autentică a învăţăturii lui Cristos, trebuie să combine fără încetare contemplarea cu acţiunea, aşa de frumos simbolizate de cele două surori, Marta şi Maria, care se completează reciproc, subliniază Sfântul Părinte în mesajul său (cf. Lc 10,38-42).

Făcând o analiză profundă între credinţă şi fapte, între mărturisire şi fapte, Sfântul Părinte notează: Totul porneşte de la iubire şi se îndreaptă spre iubire.

Iubirea gratuită din partea lui Dumnezeu ne-a fost revelată de vestea cea bună a evangheliei.

Dacă ne dispunem să primim acest dar cu credinţă, intrăm de fapt în acel contact indispensabil cu Dumnezeu, care ne face capabili de a ne îndrăgosti de el, ca apoi să înaintăm în această iubire şi s-o comunicăm cu bucurie şi altora. Vom putea face astfel experienţa marelui scriitor şi convertit al timpurilor noastre Nicolae Steinhardt, care obişnuia să spună: "Dăruind vei dobândi" - cu alte cuvinte, dacă dăruieşti iubire primeşti iubire.

Credinţa noastră, "dar" şi "răspuns", ne face să cunoaştem adevărul despre Cristos ca iubire întrupată şi răstignită şi ne ajută să trăim adeziunea perfectă la voinţa Tatălui şi să trăim milostivirea divină faţă de aproapele. Această credinţă face să se aprofundeze în inimă şi în minte convingerea desăvârşită că numai ea este unica realitate ce învinge răul şi moartea. Ea ne invită să privim viitorul cu speranţa în victoria iubirii lui Cristos pentru lume şi ne face să ne dăruim şi noi cu aceeaşi iubire fără rezerve ca a lui Isus către Tatăl şi către fraţi.

Timpul Postului este, aşadar, momentul de har, în care intrăm în această iubire şi ne alimentăm credinţa, pentru a o face operativă între oameni.

Dragi fraţi şi surori, împreună cu Sfântul Părinte, care îndreaptă spre noi mesajul său, vă adresăm şi încurajarea noastră ca să-l întâlniţi cu adevărat pe Cristos în acest timp sfânt al Postului Mare, iar prin credinţa în el şi opera sa de mântuire, să vă bucuraţi de aceeaşi iubire şi să o dăruiţi şi celorlalţi.

Tuturor, un timp sfânt de credinţă şi caritate.

Cu îmbrăţişarea noastră şi a colaboratorilor,

Miercurea Cenuşii, 2013

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi