Aceeaşi lume, mai mult praf...

E vorba de Africa, de continentul acela uitat de lume, care te face să-ţi aminteşti cu drag de orele de geografie în care te chinuiai să înveţi continentele. Acum e altceva. Deschizi ochii şi îţi dai seama că nu te mai afli în faţa globului pământesc pentru a pune degetul pe Africa, ci picioarele tale ating pământul african. În aeroport nu prea sesizezi diferenţa, sunt mai mulţi oameni de culoare pe metru pătrat, ce-i drept, însă părăsindu-l, aerul foarte cald te obligă să te opreşti şi să-ţi tragi un pic sufletul. Mai departe nu-ţi rămâne decât să-ţi dai seama că totul e la fel. E aceeaşi lume, deşi nu e totul modern, sunt tot oameni, deşi pielea are o altă culoare, şi e mai mult praf.

Dacă te înarmezi cu aparate de fotografiat şi cu alte zeci de aparate pentru a putea memora orice mişcare de-a lor, consternat, vei observa că cel care e în prim plan eşti tu. E normal, eşti alb. Dar... ce înseamnă că eşti alb? Ei nu au aparate de fotografiat şi nu se mulţumesc numai cu privitul. Copiii, de exemplu, se apropie încet şi, dacă au acceptul tău, devii jucăria lor. Una de pluş, supusă diferitelor experimente care implică mângâieri şi culminează cu trasul de păr. Inevitabil, îşi dau seama că te doare şi pe tine. Nu omit să amintesc aici episodul în care un copil m-a întrebat dacă îi pot da un fir de păr de pe mâna mea ca să-l păstreze. Mi-a spus că va avea grijă de el.

Durere, întrebări existenţiale, e aceeaşi lume...

Eşti în Africa. Te trezeşti în faţa celor de acolo şi vezi că ai doar un cap, doua mâini şi două picioare. Neputincios, înţelegi că acum nu mai priveşti acele imagini cu africani atârnate pe pereţi, însoţite de texte tulburătoare. Eşti aici, acum. În aceste momente te doare enorm când vezi că singurul ajutor pe care-l poţi oferi e zâmbetul tău, însă rămâi fascinat când îi vezi forţa. Uşor, uşor îţi dai seama cât de important este orice dar oferit, dar peste toate e mai important ca un alb să fie aici, să-l prindă pe cel negru de mână, să-l salute în limba lui şi să înceapă să înţeleagă viaţa, dând mărturie despre Dumnezeu.

De ce eşti alb? Ce ai făcut ca să fii alb? De ce un negru priveşte aşa un alb? De ce lumea de aici arată atât de diferit? Sunt întrebări la care numai o inimă deschisă poate răspunde.

E aceeaşi lume, mai săracă ce-i drept; sunt tot oameni, pentru că am văzut lacrimi, am văzut zâmbete, am văzut iubire, am văzut ură; doar că e mai mult praf...

Mădălin-Dominic Bărbuţ