Evadare
Trăim într-o lume care vorbește fără să se exprime, care flecărește fără să transmită valori, care urăște tăcerea și disprețuiește meditația profundă; o lume de zgomote, în care nu se găsește loc pentru armonia ecoului divin, o lume mereu în stare de criză... Ce-i de făcut?
Iată o sugestie venind dinspre sfântul Ignațiu de Loyola: "Trebuie să privim în sus, spre izvorul oricărui bine, să urmăm cu inima traiectoria razei, să urcăm în susul apei pentru a ajunge la izvor, la sursă, la Dumnezeu. E ca și cum ai merge pe contrasens și în urcare, întru curăție și corectitudine, ca să-l întâlnești pe dătătorul tuturor bunurilor, să-i mulțumești și să-l adori printr-o atitudine de "simpatie", de comuniune și de dăruire necondiționată. E ca și cum ai ajunge până în pragul paradisului și asta din motive de logică și de iubire".
George Bernanos susține că "noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu întrucât suntem capabili de iubire, sfinții demonstrând geniul iubirii".
Poate părea un fel de evadare din mijlocul lumii, o sustragere de la obligațiile vieții normale... și așa este, dacă nu se au în vedere cele două atitudini cheie: comuniunea și iubirea. Dacă da, atunci se poate verifica chiar o reîntoarcere spre semeni... cu un fel de revărsare... constând în împărtășirea iubirii...
Pr. Cristian Chinez