Ana, mamă prin credinţă

Cumplită era soarta unei femei israelite fără copii. Aşa era Ana, soţia lui Elcana, un om din Ramataim-Ţufim, din muntele lui Efraim. Înjosită pentru sterilitatea ei, întrucât sterilitatea era considerată o ruşine în Israel (Is 4,1; Lc 1,25), şi umilită de rivala ei, Penina, care o lua în râs, pentru că Domnul o lăsase sterilă, Ana îşi pune încrederea numai în Domnul.

Dorinţa irealizabilă a naturii poate fi împlinită numai printr-o minune mântuitoare a lui Dumnezeu pentru că el este cel care deschide şi închide sânul matern (cf. Gen 20,18; 30,22; Rut 4,13). Încrederea ei ia forma unei rugăciuni pe care un observator, preotul Eli de la sanctuarul din Şilo, o interpretează ca delir: "Până când vei sta aici beată? Du-te şi te trezeşte!" (1Sam 1,14) - îi spune bătrânul preot. Dar nu era beţie. Era amărăciunea suferinţei consumate până la fund, era abandonarea totală în braţele celui atotputernic, căruia i se obligă să-i restituie prin vot pentru totdeauna - în cazul în care Domnul ar fi ascultat-o - fiinţa pe care o dorea cel mai mult.

Ana avea sufletul amărât, se ruga Domnului şi plângea. Ea a făcut un vot: "Doamne Dumnezeule Sabaot, dacă vei privi la necazul slujitoarei tale, dacă îţi vei aduce aminte de mine şi nu o vei uita pe slujitoarea ta şi dacă îi vei da slujitoarei tale un fiu, îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi briciul nu va trece peste capul lui" (1Sam 1,10-11).

Atâta durere, atâta dorinţă, aşa o rugăciune nu rămân fără ecou. Iat-o pe Ana cu un băieţel în braţe. Îi este atât de scump încât îi pune numele Samuel, pentru că "de la Dumnezeu l-am cerut", spune ea. Nu putem şti care erau simţămintele mamei Ana. Recunoştinţă, desigur! Dar poate şi un sentiment de spaimă.

A făcut un vot. Un vot dublu. Un vot în numele ei, angajându-se să-l încredinţeze pe fiul născut autorităţii divine, dar şi un vot în numele fiului că va fi al Domnului. Numai al lui. Pentru totdeauna. Semnul: briciul nu va trece peste capul lui. O femeie care-şi doreşte atât de mult un fiu promite că-l va încredinţa altcuiva!

Textul sacru nu ne vorbeşte despre trăirea ei. Menţionează doar că nu-l însoţeşte pe soţul ei atunci când mergea să ducă ofranda familiei la sanctuarul din Şilo. Ca şi cum ar fi vrut să uite de existenţa acelui loc căruia îi era destinat fiul ei. Probabil îl legăna şi-i repeta numele, Samuel - de la Dumnezeu l-am cerut. "Când îl voi înţărca pe copil, îl voi duce şi-l voi prezenta înaintea Domnului. Şi va rămâne acolo pentru totdeauna" (1Sam 1,22). Şi a făcut-o.

Când copilul a fost înţărcat, au mers la preotul Eli la sanctuarul din Şilo. Ana a zis: "Te rog, domnul meu! Pe viaţa ta, domnul meu: eu sunt femeia care stătea înaintea ta rugându-se Domnului! Pentru copilul acesta m-am rugat şi Domnul a ascultat cererea pe care i-am adresat-o. De aceea şi eu îl dăruiesc Domnului pentru toate zilele pe care le va avea de la Domnul" (1Sam 1,26-27).

Astfel intră în istoria sacră Samuel: ultimul "judecător" şi "profetul" care va institui monarhia.

Dumnezeu împlineşte rugăciunea plină de încredere a unei femei disperate din cauza sterilităţii şi prospeţimea naşterii miraculoase a copilului Samuel este un nou început pentru istoria mântuirii.

Pr. Alois Bulai