Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Postul Mare - primăvara sufletului

Revine din nou Postul Mare, o adevărată primăvară sufletească. Și acest anotimp spiritual începe cu Miercurea Cenușii (13 februarie).

O zi unică în viața spirituală a fiecărui creștin. Pentru cel ce vrea să ia în serios pedagogia Bisericii, în această zi începe "momentul potrivit" (2Cor 6,2), începe primăvara sufletului.

Ritul cenușii amintește de un mesaj pe cât de pesimist, pe atât de adevărat. Acest element ne impune o meditație existențială: Cine suntem? Care este scopul existenței noastre? Și timpul, ce este?

Timpul Postului Mare sugerează meditarea "lucrurilor de pe urmă ale omului", adică perspectivele ultime spre care este îndreptat cursul vieții.

Vor reveni din nou temele pe care le-am primit și în anii trecuți, cum ar fi postul, pocăința, sacrificiul, mortificarea. Nu sunt lucruri din alte timpuri, nu sunt forme de slăbiciune, nu sunt "complexe de inferioritate"; mai curând ele sunt forme de trăire personală. Ne conduc la evaluarea corectă a modului nostru de a acționa: "Acum întoarceți-vă la mine din toată inima, cu post, cu plâns și cu tânguire" (Ioel 2,12). Trebuie să ne amintim de o realitate: "Unde este rigoare, acolo este și vigoare" (Paul al VI-lea).

Numai din aceste practici de asceză creștină rezultă omul nou, omul puternic, omul liber, omul care îl urmează pe Cristos: "Aceasta este gimnastica Postului Mare, accesibilă tuturor, prin practica zilnică a abnegației, în lumina strălucitoare a marii legi evanghelice de a muri pentru a trăi, a legii sacrificiului, a legii crucii" (Paul al VI-lea).

O rugăciune din timpul Postului Mare ne îndreaptă gândul spre Dumnezeu, pe care îl rugăm să ne dea "harul ca, prin fapte de pocăință și de iubire, să ne învingem pornirile rele".

Postul Mare nu ne poate lăsa liniștiți; trebuie să pătrundă în sufletul nostru o noutate de gânduri, de dorințe, de propuneri noi.

Aceasta este "convertirea inimilor și clarviziunea deciziilor corecte" pe care o dorea fericitul Ioan Paul al II-lea atunci când invita "pe toți catolicii să se dedice cu o intensitate deosebită în ziua de Miercurea Cenușii rugăciunii și postului pentru cauza păcii". Prin acest gest, vechi, dar mereu nou, al postului, putem să ne exprimăm voința de reînnoire personală și comunitară. Postul Mare ne pregătește la bucuria Paștelui, restituie tinerețea spiritului.

În limbajul colorat al timpului său, sfântul Vasile predica astfel celor bogați: "Pâinea care pentru voi prisosește este pâinea celui flămând; haina agățată în dulapul vostru este haina celui care este gol; încălțămintea pe care voi nu o purtați este încălțămintea celui descălțat; banul pe care voi îl țineți ascuns este banul săracului; faptele de caritate pe care voi nu le săvârșiți sunt tot atâtea nedreptăți pe care voi le comiteți".

Aceste cuvinte ne fac să reflectăm, într-un timp în care ura și conflictele sunt provocate de nedreptatea celor care adună, în timp ce alții nu au nici măcar strictul necesar; a celor care se gândesc la ziua lor de mâine, și nu la ziua de astăzi a altora; a celor care, din ignoranță sau din motive de egoism, refuză să se lipsească de ceea ce le prisosește, în beneficiul atâtor oameni care sunt lipsiți de lucrurile elementare.

Aceasta să fie angajarea noastră în această nouă "primăvară spirituală" pe care ne-o oferă Dumnezeu. Să nu treacă în zadar pe lângă noi acest nou har al lui Dumnezeu.

Maria, Maica lui Cristos și mama noastră, să călăuzească pașii noștri, în acest timp de reînnoire spirituală, pentru ca fiecare dintre noi să poată deveni instrument și martor de bine în favoarea aproapelui.

+ Aurel Percă, episcop auxiliar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat